Din cuprinsul articolului
Orașul cu cel mai îndelungat lockdown din pandemie. Restricții dure de tip „zero Covid”, de aproape 250 de zile.
Cel mai îndelungat lockdown cumulativ pentru orice oraş din lume este de 246 de zile. Potrivit The Guardian, oraşul australian Melbourne a stabilit astfel, în cursul zilei de luni, un nou record pentru cel mai mare interval cumulativ de timp petrecut în lockdown de o localitate urbană din cauza pandemiei de coronavirus.
Orașul cu cel mai îndelungat lockdown din pandemie
Locuitorii orașului Melbourne, capitala statului australian Victoria de pe coasta estică a Australiei, se află în cel de-al şaselea lockdown de la începutul pandemiei. Actuala carantină va continua pentru încă cel puţin trei săptămâni.
Numărul de cazuri de coronavirus din statul Victoria l-a depăşit recent pe cel înregistrat în statul învecinat New South Wales, unde numărul infectărilor a început să scadă după o anumită plafonare.
Măsurile restrictive și-au pus, însă, amprenta pe starea emoțională a populației din Melbourne, a început însă să îşi piardă răbdarea. Oamenii au ieșit în stradă protestând împotriva măsurilor restrictive draconice. Demonstranții au ocupat străzile mai multe zile la rând pentru a protesta faţă de vaccinarea obligatorie anti-covid a angajaţilor din construcţii.
În cazul în care se va atinge pragul de 70% de rezidenți vaccinați, autorităţile din statul Victoria estimează că lockdownul actual ar putea fi ridicat pe 26 octombrie. Mai mult, după atingerea unei rate de vaccinare de 80%, mai multe restricţii ar urma să fie relaxate.
Premierul statului Victoria, Daniel Andrews, a declarat însă că nu exclude posibilitatea extinderii restricţiilor antiepidemice dacă va fi nevoie de o astfel de măsură.
Australia, strategie de tip „zero Covid”
Cu o populaţie de 25 de milioane de locuitori, Australia a încercat mult timp să elimine complet noul coronavirus printr-o strategie de tip „zero COVID-19”.
Cu toate acestea, după ce nu au reuşit să controleze mai multe focare epidemiologice provocate de varianta Delta, autorităâile s-au concentrat în mare parte pe atingerea ratelor de vaccinare, considerând că acestea reprezintă cheia ieşirii din lockdown.
Australia a înregistrat 105.000 de cazuri de coronavirus şi peste 1.200 de decese Covid de la începutul pandemiei.
Anterior, oraşul argentinian Buenos Aires deţinuse recordul pentru cel mai îndelungat lockdown.