Din cuprinsul articolului
Ora de iarnă 2024. În noaptea de 26 spre 27 octombrie 2024, România trece la ora de iarnă. dr.Tudor Ciuhodaru avertizează: „Dormim mai mult, însă poate crește riscul de infarct sau suicid”.
România va da ceasurile înapoi cu o oră în ultima duminică a lunii octombrie, ora 4.00 devine ora 3.00.
Trecerea la ora de iarnă, potrivit dr. Ciuhodaru, are un impact semnificativ asupra oamenilor, iar mulți suferă în primele zile după schimbarea orei de simptome diverse precum iritabilitate, insomnie sau oboseală în timpul zilei.
Medicul Tudor Ciuhodaru explică într-o postare pe pagina sa de socializare ce pericole ne pândesc:
„1. Riscul de infarct crește cu 5-10%, timp de trei zile după schimbarea orei. Sunt afectate în special persoanele tinere, active profesional;
2. Totodată creşte riscul suicidar timp de două săptămâni de la modificarea orei, în special la depresivi şi la cei vulnerabilități psiho-emoționale.
E bine de știut:
1. Majoritatea oamenilor se adaptează cu uşurință la schimbarea orei, modificările adaptive ale organismului făcându-se complet în circa cincisprezece zile.
2. Particularităţile fizice şi psihice individuale influenţează însă modul cum se realizează această adaptare. În fiecare an mulți pacienţi ajung la urgențe cu o simptomatologie polimorfă, mergând chiar până la agravarea sau decompensarea unor afecţiuni.
3. Toate acestea se întâmplă pentru că modificarea orei de trezire duce la un stres la care organismul reacţionează prin creșterea activităţii sistemului nervos simpatic şi a nivelului citokinelor proinflamatorii determinând modificări:
a) cardiovasculare manifestate prin variaţii ale tensiunii arteriale şi variate tulburări de ritm cardiac;
b) neuropsihice: modificări ale calității somnului (insomnie, somnolenţă), astenie, apatie, anhedonie, agitaţie, irascibilitate, anxietate, tulburări de concentrare şi memorie, cefalee, vertij, modificarea apetitului (inapetenţă sau bulimie), până la dereglări afective sezoniere şi ideaţie suicidară”.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…