Sari la conținut

Ora de iarnă 2024. Când are loc schimbarea orei în România și cum cum ne afectează sănătatea

ora de iarna
Sursă foto: Getty Images
Ora de iarna 2024

Ora de iarnă 2024. În fiecare an, în ultimul weekend din luna octombrie ceasurile se dau înapoi cu o oră. Schimbarea orei se face de două ori pe an, în martie şi octombrie.

În martie trecem la ora de vară, atunci când ceasul se dă cu o oră înainte, în timp ce în octombrie se trece la ora de iarnă, atunci când ceasul se dă cu o oră înapoi.

În anul 2024, România face trecerea la ora de iarnă în noaptea de 26 spre 27 octombrie, când ora 4:00 dimineața devine ora 3:00.

Astfel, ziua de 27 octombrie va avea 25 de ore. Sistemul orei de iarnă şi de vară presupune o ajustare cu o oră a ceasurilor în fiecare primăvară şi toamnă și are ca scop conservarea energiei. Ora de iarnă este considerată ora standard.

Cum ne afectează sănătatea trecerea la ora de iarnă

După trecerea la sezonul rece și acomodarea cu schimbarea de temperatură, organismul nostru trebuie să treacă acum printr-o nouă provocare, și anume o perioadă mai lungă din zi în care va fi privat de lumina naturală.

Specialiștii avertizează că schimbarea orei poate ne poate afecta funcționarea metabolismul. Din acest motiv apar perturbări ale somnului și ale ritmurilor circadiene. Schimbarea orei afectează modul în care dormim, iar tiparul de somn poate fi reglat în aproximativ 5-7 zile.

„Unele persoane trăiesc insomnie sau au probleme cu somnul, imediat după ce apare această modificare a orei și apar și unele simptome ale tulburărilor emoționale, cum ar fi anxietate sau depresie. Pe de altă parte, apare și riscul acesta de a dezvolta probleme cu inima, risc de infarct 3 zile după această schimbare.

Aici este un studiu care s-a făcut în Suedia și totodată creșterea numărului de accidente de mașină, în prima luni de după această modificare, tocmai datorită faptului că oamenii dorm mai puțin”, a declarat psihologul Oana Mărcuș, pentru Pagina de Psihologie.

Pot să apară simptome precum:

  • Oboseală;
  • Irascibilitate;
  • Anxietate;
  • Tulburări de somn;
  • Nivel crescut de stres;
  • Lipsă de energie;
  • Disconfort general;
  • Dureri de cap şi chiar hormonale.

Cum ne adaptăm la schimbare

Potrivit Harvard Health Publishing, ziua mai scurtă cu o oră ne poate afecta ritmurile circadiene, care reglează funcții-cheie precum pofta de mâncare, dispoziția și somnul.

Charles Czeisler, medic specialist în cadrul Harvard Medical School’s Division of Sleep Medicine, recomandă câteva metode prin care putem preîntâmpina efectele negative ale schimbării orei:

  • Modifică ora de culcare, cu 10-15 minute mai devreme, cu aproximativ trei zile înainte de schimbarea orei.
  • Dormi 20-30 de minute după-amiază.
  • Expune-te la lumină. Aproximativ 15 minute de lumină dimineața, în prima săptămână după schimbarea orei, te pot ajuta la menținerea ritmurilor circadiene.
  • Amână rutina zilnică, în primele zile după schimbarea orei, cu o oră, dacă este posibil.
  • Redu consumul de alcool și cafea, cu câteva zile înainte și după schimbarea orei.
Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel