Sari la conținut

Opt soluții eficiente ca să vă lăsați de fumat

Ca să renunțați la țigări, în primul rând, trebuie să vă găsiţi un motiv personal, cum ar fi, de exemplu, protejarea familiei de fumatul pasiv sau ameninţarea cancerului de plămâni.

În al doilea rând, apelaţi la o formă de terapie, întrucât 95% dintre cei care au încercat să se lase prin „metoda voinţei” au revenit la acest viciu. În acest sens, există un program naţional anti-fumat, în cadrul căruia puteţi beneficia de şedinţe de consiliere şi de medicamente care ajută la diminuarea nevoii de a fuma şi la reducerea unor simptome ca depresia.

O metodă revoluţionară prin care puteţi scăpa de fumat o reprezintă sesiunile „Allen Car”, care au la bază cartea englezului cu acelaşi nume. Diana Vasiliu este singurul trainer care ţine astfel de sesiuni în România, de un an şi jumătate. O sesiune de şase ore costă 420 de lei, iar dacă vă reapucaţi de fumat, primiţi banii înapoi. Metoda Allen Car e diferită de hipnoză şi de programele bazate pe medicaţie şi psihoterapie. Nu pisălogeşte fumătorul cu efectele cancerigene, ci caută să-i demonteze, cu argumente logice, iluziile fumatului: efect anti-stres, putere de concentrare, socializare etc.

Înlocuitori ai nicotinei

Când te opreşti din fumat, lipsa nicotinei te poate face să te simţi frustrat şi iritat. Un înlocuitor al nicotinei poate reduce aceste urmări. Guma sau plasturii cu nicotină pot dubla şansele renunţării la fumat. Nu le folosiţi în paralel cu fumatul.

Medicamente anti-fumat

Diminuează nevoia de a fuma, acţionând asupra unor chimicale din creier. Aceste medicamente (Champix şi Zyban)fac fumatul mai puţin satisfăcător

Nu cafelei!

Evită toate lucrurile pe care le asociai cu fumatul cel puţin în primele săptămâni, inclusiv cafeaua. Dacă de obicei fumai după masă, ar fi mai bine să mesteci gumă sau să te speli pe dinţi

Exemple pozitive

Celor care nu se pot lăsa de fumat pentru că sunt influenţaţi de prieteni, specialistul în renunţarea la fumat Magda Ciobanu le recomandă să-şi observe mai mult timp prietenii nefumători, să vadă ce fac aceştia în aceleaşi situaţii, la cafea, la restaurant, la bar.

Dieta anti-îngrăşare

Medicul Magda Ciobanu spune că fumătorii n-ar trebui să se teamă că se vor îngrăşa: „E posibil să iei 3-4 kg, dar acestea reprezintă revenirea la normal a metabolismului. Foştii fumători nu trebuie să-şi înlocuiască gestul de a fuma cu snacks-uri, sucuri şi alte prostii. Ar trebui să-şi ia la ei fructe tăiate”.

Aruncă brichetele

Scapă de brichete, scrumiere, spală hainele şi tot ce miroase a fum. Aeriseşte şi nu lăsa nimic la vedere care să-ţi amintească de ţigări.

Rochii în loc de ţigări

Cu banii pe care îi economiseşti, cumpără ceva ce-ţi doreai sau mergi într-o excursie, fă cu acei bani ceva ce să-ţi rămână amintire.

Beneficii asupra sănătăţii

În afară de partea financiară, renunţarea la acest viciu va avea efecte imediate asupra sănătăţii. Tensiunea va scădea, iar după o zi fără ţigări nivelul monoxidului de carbon va reveni la normal. Pe termen lung, se reduce riscul de boli de inimă, accidente vasculare, cancer de plămâni.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel