Categories: Stil de viaţă

Operațiile care pot mări penisul bărbaților. La ce dimensiuni se așteaptă ei, ce pot oferi medicii

Din cuprinsul articolului

Îngrijorările legate de dimensiune penisului devin mai mari la maturitate. Chirurgul plastician Florin Juravle, cu o experiență de peste 40 de operații genitale masculine, spune că bărbații românii au o problemă cu mărimea. Numai în cabinetul său, este vizitat, anual, de peste o sută de bărbați  care vin cu gândul de a ieși mai „dotați” decât sunt de la natură.

„În mod normal, după o astfel de operație, penisul crește cu 2 cm, maximum 3 cm, însă majoritatea bărbaților vin cu pretenții mai mari. Așa se face că din 100 de persoane care mă solicită anual, operez doar zece. Iar dacă la începutul carierei nu făceam o selecție foarte mare a pacienților și aveam mulți nemulțumiți, acum îi operez doar pe cei care au înțeles exact că diferența nu e mare și că viața sexuală nu se schimbă în mai bine. Confortul este doar psihic”.
De altfel, majoritatea bărbaților care își fac această operație sunt adulți educați, căsătoriți, unii chiar cu copii, dar care trăiesc încă din copilărie, adolescență cu o frustrare legată de mărimea penisului în repaus și care acum își permit financiar să o rezolve.

Cele două intervenții chirurgicale posibile

Există două operații de modificare a penisului: de alungire și de îngroșare. Alungirea presupune secționarea unor ligamente care mențin organul legat de pubis și susțin corpii cavernoși, în timp ce îngroșarea constă în injectarea de grăsime (efect definitv), acid hialuronic (se resoarbe în 6-9 luni) sau alte substanțe care se resorb în mai mult de un an. Circumferința penisului crește cu 2-3 cm.

Medicul precizează că alungirea se poate realiza simultan cu îngroşarea, caz în care intervenţia durează cam două ore. Bărbaţii care suferă de boli grave de inimă, diabet, hemofilie sau alte afecţiuni ale sângelui au contraindicaţie.„Pacientul va rămâne sub observaţie cel puţin 24 de ore, iar erecţia nu e recomandată cel puţin 3-4 săptămâni postoperator”, precizează dr. Juravle.

Dacă cele două intervenţii nu resuscitează viaţa sexuală, o altă operaţie- de mărire de gland penian- poate aduce beneficii şi în viaţa de cuplu. Volumul acestuia e cu atât mai mare cu cât gradul de excitare e mai pronunţat, putând chiar să se tripleze în timpul contactului sexual.

Riscurile intervenţiei

Atunci când vine vorba de complicaţii, părerile medicilor sunt împărţite. Dacă esteticianul Florin Juravle consideră că riscurile sunt cele specifice oricărei intervenţii (infecţii, edem, risc anestezic etc.), chirurgul Marek Vâlcu atrage atenţia că erecţia poate fi compromisă definitiv în urma unei manevre greşite. „Din cauza asta nici nu mai fac astfel de operaţii. Zona respectivă este foarte sensibilă şi atunci când injectezi grăsime sau alte substanţe, acestea pot migra spre vasele de sânge şi le pot înfunda. Lucru care poate afecta funcţia erectilă, ceea ce este catastrofal pentru un bărbat”.

Medicul le recomandă pacienţilor nemulţumiţi tehnici mai „naturale”. „Şi părerea mea e că sexul vine de la cap. Le spun şi pacienţilor mei să ia aminte la chinezii cu penisuri minuscule, care au inventat tantra, yoga şi alte tehnici de acest gen”, spune deschis plasticianul.

Recent Posts

Simptome ale demenței care apar în viața de zi cu zi. Mulți le ignoră până e prea târziu

Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…

17 minute ago

Predicția din 1995 a lui Bill Gates care s-a adeverit: de ce nimeni nu a luat-o în serios

În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…

47 de minute ago

Pacient cu cancer intestinal: ‘Am crezut că am un hemoroid’

Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…

o oră ago

Excelența în medicină, premiată la Gala Capital. Prof. Dr. Vladimir Ciurea, lider și vizionar în neurochirurgia pediatrică

Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…

o oră ago

Zodii care încheie un ciclu karmic greu, care a durat 16 ani. Intră într-o nouă eră a vieții lor

Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…

2 ore ago

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

2 ore ago

Citeste si: