Georgeta Petrovici
Două intervenții pentru tratrea cancerului de prostată au fost realizate în premieră națională la Timișoara, zilele acestea. Specialiștii de la Spitalul Județean din Timișoara au învățat procedurile de la unii dintre cei mai mari specialiști în domeniu, prof. asoc. Mihai Rădulescu (Germania) și Steven Aldous (Marea Britanie), iar acum fac demersuri pentru a dota spitalul cu aparatura necesară.
Metode de ultima generatie
În perioada 4 – 8 noiembrie, la Clinica de Urologie a Spitalului Județean Timișoara se desfășoară un Curs de endourologie a aparatului urinar inferior, care beneficiaza de participarea unor specialiști de prestigiu. Împreună cu aceștia, în Clinică s-au efectuat în premieră două tipuri de interventii cu tehnologie de ultima generație: ablația cancerului de prostată cu ultrasunete focusate, prin metoda Ablatherm (HIFU Robotic) și vaporizarea prostatică cu ajutorul unui echipament Green Light Laser XPS. „Aparatura pentru ambele tipuri de intervenții este utilizată cu această ocazie în premieră națională”, explică Liana Gorun, purtătoarea de cuvânt a Spitalului Județean Timișoara.
Participanții la curs învață folosirea vaporizării cu laser verde pe un simulator computerizat. Cele două noi metode prezentate de către specialiștii străini s-au adăugat metodelor de chirurgie endoscopică urologică consacrate, utilizate în practica zilnică a clinicii.
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…