Operații urgente care nu necesită spitalizare

Operații urgente. Știm deja că activitatea în spitalele din România este afectată negativ de situația pandemică prin care trecem. Acesta este motivul pentru care multe dintre intervențiile chirurgicale sunt amânate pe cât posibil. Există, însă, și patologii care nu suportă amânare sau patologii care nu necesită spitalizare și în cazul cărora recuperarea este rapidă.

Două dintre intervențiile chirurgicale urgente din sfera ortopedică pe care nu ai motive să le amâni sunt operația pentru sindromul de tunel carpian și operația Dupuytren cu ac. Aceste două tipuri de intervenții chirurgicale nu necesită spitalizare, iar în cazul lor procesul de recuperare este extrem de rapidă.

Ce implica o operatie in Sindromul de tunel carpian

„Sindromul de tunel carpian este o neuropatie focală de nerv median, care poate fi cu sau fără axonopatie, și se manifestă prin bloc de conducere a nervului median în canalul carpian. Are ca și manifestare specifică amorțirea mâinilor respectiv primelor patru degete.”, explică dr. Tarek Nazer, Ortopedie, Traumatologie și Medicină Sportivă.

Cele mai frecvente simptome ale sindromului de tunel carpian sunt: furnicăturile, durerile la nivelul mâinii, senzația de amorțeală cât și de slăbiciune a mâinii, imposibilitatea mișcării mâinii, degetelor după trezire. Aceste simptome pot să apară la o singură mână sau chiar la ambele mâini. Intensitatea poate fi ușoară, severă, dar în cele mai multe cazuri este moderată.

Boala Dupuytren, simptome

Boala Dupuytren este o afecțiune care duce la deformarea mâinii și care se poate dezvolta pe parcursul mai multor ani. Evoluția este lentă, progresivă, fiind caracterizată de îngroșarea și scurtarea țesutului fibros al fasciei palmare. Treptat, se vor forma noduli de țesut sub piele, care pot evolua lent, spre contractura degetelor mâinii. Boala Dupuytren este progresivă și ireversibilă. Odată ce a apărut, aceasta progresează lent, de cele mai multe ori fără durere. Există, totuși, numeroase tratamente care pot încetini progresia bolii și pot ameliora simptomele.

Boala Dupuytren este o afecțiune care se manifestă mai frecvent în randul bărbaților și persoanelor cu vârsta peste 50 de ani și care poate limita capacitatea de folosire a mâinilor. Boala progreseaza lent și de-a lungul mai multor ani, însă, cu un tratament corespunzător, simptomele pot fi ameliorate. Uneori, pot fi necesare mai multe ședințe de kinetoterapie, pentru recuperarea completă a pacientului și a capacității de a folosi mâinile.

De departe, intervenția chirurgicală este opțiunea ideală care ajută pacientul să treacă peste efectele neplăcute ale bolii. „Se practică mici incizii cu acul transcutanat superficial câte 20-30 pentru fiecare rază digitală pentru a putea întrerupe extensiv porțiunea anterioară a corzilor. Mișcarea de secționare este transversare oscilatorie la nivelul fiecarui punct de introducere a acului. Ombilicările și pliurile pielii sunt eliberate prin tăiere printr-o mișcare tangențială a atașamentelor corzilor la derm. Pe măsură ce se eliberează corzile este foarte important să menținem tensiunea constantă extinzând degetele cu ajutorul retractorului de mână din plumb. Cel mai important aspect privind siguranța pachetelor casculovervcoase este adâncimea penetrarii cu acul care trebuie să fie pânî la 2 mm adâncime proximal de pliul palmar transvers și între 1-1,5 mm distal de acesta”, conchide dr. Tarek Nazer.

Recent Posts

Medic: atenție la aceste prime semne de demență! Nu este vorba de pierderea memoriei

Demența își poate face apariția în mai mule moduri.  În timp ce pierderea memoriei este cel…

2 minute ago

Top Performeri în Sănătate Gala Capital: ANDIS. Implementarea proiectelor celor trei spitale regionale de urgență din România

Agenţia Naţională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS) a fost recunoscută la Gala Capital Performeri…

22 de minute ago

Călin Georgescu a luat pe toată lumea prin suprindere. Mesajul important transmis românilor

Călin Georgescu, candidatul-surpriză al alegerilor prezidențiale din România, a ieșit în fața presei pentru a-și…

43 de minute ago

HOROSCOP săptămâna 25 noiembrie-1 decembrie 2024. Schimbări şi blocaje!

Mercur retrograd intră în zodia Săgetător şi provoacă o serie de schimbări vizibile în viețile…

o oră ago

Prima infecție cu gripă aviară, confirmată la un copil

Autorităţile sanitare americane sunt în alertă şi au anunţat că un copil a fost testat…

o oră ago

Cele două vârste la care corpul uman se schimbă dramatic

Sunt momente în viață în care corpurile noastre se schimbă rapid și nu vorbim doar…

2 ore ago

Citeste si: