Sari la conținut

Operații pro-bono într-o clinică privată din România. Ce gen de intervenții chirurgicale se fac gratis

O intervenție de microneurochirurgie la un pacient diagnosticat cu craniofaringiom recidivant gigant de 8 centimetri a fost realizat recent în cadrul Spitalului Euroclinic.

Pacientul, un tânăr în vârstă de 36 de ani, și-ar fi putut pierde complet vederea dacă nu ar fi fost operat din nou. Intervenția a durat 7 ore și a fost efectuată pro bono de către o echipă interdisciplinară (ATI, Neurochirurgie) condusă de Dr. Sergiu Stoica, având la dispoziție aparatură de ultimă generație.

„Pentru fiecare caz în parte, îmi asum o mare responsabilitate neurochirurgicală, în sensul de a executa cu succes strategia preoperatorie, ţinând cont de toate acele detalii mărunte sau posibile aspecte neprevăzute care pot aparea în timpul operaţiei.” a explicat Dr. Sergiu Stoica. “În plus, în neurochirurgie succesul se bazează pe efortul echipei şi depinde de munca fiecăruia şi perfecta coordonare a întregului personal din sală, de la neurochirurg, la anestezist şi pâna la asistenta de neurochirurgie şi asistenta de sală. Ceea ce avem în comun, colegii mei şi cu mine, este că iubim ceea ce facem.” a concluzionat Dr. Stoica.

Trei tipuri de specialități cu operații gratuite

Odată cu această intervenție, Rețeaua privată de sănătate Regina Maria pune bazele unui program de operații pro bono, în cadrul Spitalului Euroclinic. Acesta va permite efectuarea de operații gratuite lunar sau trimestrial, în funcție de capacitatea spitalului de a le susține financiar și va cuprinde 3 specialități medicale: neurochirurgie, chirurgie bariatrică și onco-ginecologie.

Povestea operației o puteți urmări în acest film care include toate etapele intervenției, de la consultul preoperator la cel postoperator, inclusiv imagini din sala de operație.

Selecția cazurilor va fi realizată de către echipa medicală aferentă fiecărei specialități.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel