Categories: Ştiri sănătate

Operații ortopedice gratuite, cu ajutorul GPS-ului, cu sprijin din Dubai

Georgeta Petrovici

Premieră medicală națională, la Timișoara: specialiștii de la Clinica II Ortopedie – Traumatologie a Spitalului Clinic de Urgență  Timișoara vor opera doar cu GPS-ul. Mai exact, este vorba despre un sistem de navigație intern, care le arată chirurgilor exact locul și modul în care trebuie aplicată proteza de șold sau de genunchi.

Săptămâna aceasta au fost realizate primele două intervenții chirurgicale cu ajutorul GPS-ului.  Medicii timișoreni au avut alături un reputat chirurg din Dubai, care este obișnuit cu astfel de intervenții.
„Cu ajutorul acestui sistem de navigație, se realizează o montare foarte solidă a protezelor de șold sau genunchi. Studiile arată că protezele rezistă cu 60% mai mult, deci acest lucru înseamnă o suferință mai mică pentru pacienți și costuri sociale mai mici. Sistemul de navigație poate fi utilizat în intervențiile chirurgicale la nivelul membrelor inferioare, pentru protezare șold, genunchi, dar și în chirurgia coloanei vertebrale, în endoprotezarea articulaţiilor la hemofilici şi în tratamentul unor tumori osoase ale membrelor inferioare”, a explicat prof.univ.dr. Dan Poenaru, șeful Clinicii II Ortopedie – Traumatologie.

Investiție de 180.000 de euro

GPS-ul pentru operații a costat peste 180.000 de euro. Banii au fost asigurați de Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara. Prof.univ.dr. Dan Poenaru, șeful Clinicii II Ortopedie – Traumatologie, a declarat că  acesta este absolut necesar, având în vedere că anual sunt supuși unei operații de protezare aproximativ 300 de pacienți la Timișoara.

„Intervenția se complică în momentul în care folosești sistemul de navigație. În plus, timpul de intervenție chirurgicală se lungește cu aproximativ o jumătate de oră, dar merită foarte mult a fi folosit, din cauză că rezultatele post-operatorii se apropie de perfecțiune. Realinierea articulației se face cu ajutorul unui soft care îți determină cu exactitate locul și modul în care trebuie aplicată proteză”, a explicat dr. Jenel Pătrașcu.

Pacienții vor fi tratați gratuit

Medicii spun că toți pacienții care ajung la Clinica II Ortopedie – Traumatologie din cadrul Spitalului Județean Timișoara și au nevoie de o intervenție chirurgicală vor fi operați cu GPS-ul. Pacienții nu trebuie să plătească niciun leu. Cheltuielile sunt asigurate de Ministerul Sănătății prin programele naționale de sănătate.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

8 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

8 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

9 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

9 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

10 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

10 ore ago

Citeste si: