Sari la conținut

Operație pe creier pentru eliminarea unei tumori în timp ce pacientul cânta la saxofon

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Din cuprinsul articolului

Operație pe creier cu pacientul treaz, în Italia. Pacientul, un cetățean moldovean în vârstă de 35 de ani, care locuiește cu familia în Italia, a cântat la saxofon în timp ce era operat pe creier la spitalul Internațional Paideia din Roma.

Operația a fost efectuată de echipa condusă de Christian Brogna, neurochirurg expert în chirurgie tumorală complexă, care deja cu câțiva ani în urmă, la Londra, făcuse o operație similară în timp ce pacientul cânta la vioară.

„Redarea muzicii în timpul intervenției chirurgicale ne permite să testăm o multitudine de funcții ale creierului și a rețelelor neuronale”, a declarat neurochirurgul italian citat de ANSA.

În cazul de față operația a durat 9 ore, timp în care Gheorghe, pacient de naționalitate moldoveană, era treaz și cânta la saxofon. Muzicianul a interpretat melodia din filmul „Love Story”, din 1970 și imnul național al Italiei.

Intervenția a fost un succes

Tumoarea de care suferea Gheorghe a fost eliminată complet fără a compromite funcțiile neurologice. „A fost o intervenție chirurgicală foarte complexă, la un pacient tânăr cu o tumoare într-o zonă foarte delicată a creierului, care ar fi fost odată clasificată ca inoperabilă”, a declarat Christian Brogna. „A fost și un saxofonist stângaci și asta a complicat foarte mult structura creierului”.

Intervenția a fost efectuată de 10 specialiști, unii recrutați special pentru competențele lor specifice. „Am cerut, de exemplu, prezența unui neurofiziolog cu care am lucrat la Londra pentru că îi cunosc abilitățile foarte înalte în acest domeniu”, a specificat Christian Brogna.

Gheorghe este stabilit de 20 de ani în Italia, unde și-a croit o carieră împreună cu o formație evoluând la petreceri publice și private. Este căsătorit cu Angela, care a declarat conform Wowbiz:

„A fost mereu un om activ, a făcut muzică la Liceul Republican de Muzică Ciprian Porumbescu din Chișinău și a emigrat în Italia împreună cu părinții săi, acum 20 de ani. Am aflat despre tumoare acum 12 ani, formațiunea era supravegheată prin examinări periodice, iar pentru că a început să crească în volum și avea o localizare mai profundă, medicii ne-au sfătuit să fie îndepărtată ”, a spus soția bărbatului moldovean.

„După mari emoții, recunoaștem, suntem mulțumiți de rezultat, am avut parte de specialiști pregătiți la cel mai înalt nivel și condiții de spital excelente. Suntem extrem de recunoscători, mulțumim lui Dumnezeu că i-am întâlnit pe acești medici”, a mai adăugat Angela.

Gheorghe a fost deja externat, nu are nicio dificultate motorie și se simte extrem de bine: „Mă simt extrem de bine și sunt bucuros că am avut așa posibilitate de a mă opera și a rămâne intact”, a transmis Gheorghe.

Medicul neurolog care a condus echipa care l-a operat pe moldovean a mai spus că pacientul va urma o serie de controale periodice, iar în urma operației s-a ales cu o cicatrice de 10 cm, care nu va fi vizibilă deoarece este acoperită de păr.

„Dincolo de rezultatul în ceea ce privește îndepărtarea masei tumorale, care a fost pe deplin atins, vreau ca pacientul, după operație, să fie exact ca înainte, ca nimic din personalitatea lui să nu se schimbe. Acest tip de intervenția chirurgicală, extrem de complex, face posibil acest rezultat.”

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel