Din cuprinsul articolului
Operație în premieră, în România, la clinica Zetta, cunoscută pentru operațiile reconstructive complexe. Astăzi au efectuat, pentru prima dată, în România: artroscopie de umăr cu repararea tendoanelor coafei rotatorilor și neuroliza endoscopică minim invazivă a plexului brahial, în urma radioterapiei făcută de pacientă pentru cancerul de sân.
Intervenția, realizată de către dr. Andrei Popescu, ortoped supraspecializat internațional în chirurgia și artroscopia de umăr, a constat în eliberarea nervilor de fibroză, mobilizarea lor și repararea ulterioară a tendoanelor coafei rotatorilor. Pacienta, în vârstă de 55 de ani, a supraviețuit cancerului la sânul drept cu ajutorul mastectomiei, chimioterapiei și radioterapiei, însă, în ultimii ani, funcția umărului drept s-a agravat fără o explicație obiectivă.
”Diagnosticul este unul foarte complex, mai ales din cauza lanțului cauzal neobișnuit: radioterapia pentru tratamentul cancerului de sân a dus la fibrozarea țesuturilor din jurul nervilor care comandă sau transmit mișcările și sensibilitatea în membrul superior, mușchiul deltoid a paralizat parțial, iar coafa rotatorilor – tendoanele care comanda mișcarea în umăr – s-a rupt din cauza efortului ridicat de a compensa lipsa funcției deltoidului”, spune dr. Andrei Popescu.
Tehnică minim invazivă
Tehnica chirurgicală folosită este minim invazivă și a fost făcută la un nivel foarte avansat. Această operație endoscopică s-a realizat cu 4 incizii în umăr a câte 5 mm fiecare, prin care au fost introduse camera video (artroscopul) și instrumentele de lucru speciale. După intervenția minim invazivă, pacienta poartă o orteză timp de trei săptămâni, pentru refacerea tendoanelor reparate și, ulterior, va urma un program personalizat de recuperare medicală și kinetoterapie.
Prin comparație, alternativa chirurgicală clasică presupune deschiderea pieptului, fracturarea iatrogenă controlată a claviculei, urmată de repararea ei pentru a avea acces deschis la nervii afectați.
De la întoarcerea sa în România, dr. Andrei Popescu a efectuat deja 4 premiere naționale, toate în domeniul său de supraspecializare – chirurgia umărului.