Categories: Stil de viaţă

S-a născut femeie, dar s-a auoidentificat bărbat. Operație de afirmare de gen în premieră la Iași, la un pacient de 19 ani

O operație de afirmare de gen avut loc, în premieră la Iași, la finalul anului 2023 pentru un pacient în vârstă de 19 ani. Intervenția chirurgicală a avut loc la Spitalul Arcadia din Iași, a durat 3 ore. 

Studiile arată că persoanele transgender care trec printr-o operație de afirmare a sexului obțin beneficii pe termen lung în ceea ce privește sănătatea mintală. Anual, probabilitatea ca o astfel de persoană să mai aibă nevoie de tratament psihologic a scăzut cu aproximativ 8% după ce a trecut printr-o procedură de afirmare a sexului. Cu toate acestea, procedurile de schimbare a sexului sunt destul de rare în România în timp ce la nivel internațional numărul acestora a crescut.

Ce a presupus operația de schimbare de gen

Potrivit Statista, în anul 2019, media europeană a persoanelor care au admis că și-au făcut o operație de afirmare a genului era de 27%. În schimb, procentajul acestor pacienți a fost mai mare decât media europeană în țări precum Finlanda, Danemarca (29%), Belgia (35%), Malta, Regatul Unit, Suedia, Cehia (36%), Luxembourg (42%), Germania, Austria (46%) și Olanda (48%).

Pentru o lungă perioadă de timp, pacientul a purtat o bustieră care a ajutat la aplatizarea sânilor tocmai pentru a-și contura toracele într-unul mai apropiat de cel masculin. În paralel, a urmat un tratament hormonal care a condus la accentuarea pilozității. Intervenția a fost complexă și a presupus o procedură de mastectomie și masculinizare a toracelui.

În prima etapă, a avut loc operația de mastectomie subcutanată bilaterală cu dublă incizie, completată de o procedură de liposucție, redistribuirea lambourilor cutanate și redefinirea pectoralului. Complexul areolo-mamelonar a fost redimensionat și repoziționat mai înalt pentru a păstra reperele masculine care au completat la armonizarea procesului de masculinizare a toracelui. La succesul intervenției au contribuit cei 15 ani de activitate marcată de o serie importantă de premiere medicale și tehnologia de ultimă generație disponibilă în cadrul Rețelei Medicale Arcadia.

Dr. Costel Dobre, medic primar Chirurgie plastică, Microchirurgie reconstructivă și Estetică. Susă foto:Arcadia.

„Chirurgia de afirmare a genului se referă la intervenții care contribuie la trecerea spre genul autoidentificat. Opțiunile de afirmare a sexului pot include chirurgia facială, intervenția din zona toracelui și a sânilor sau din zona genitală. Intervențiile de chirurgie transgender sunt precedate de protocoale specifice de tratament și evaluări riguroase care conduc la un dosar medical amplu, bază a unui aviz pentru intervenția chirurgicală și a unui proces extins de transformare la nivel psihic, hormonal și fizic.

În cazul intervenției de chirurgie transgender female-to-male, chirurgia reconstructivă a feței are rolul de a masculiniza trăsăturile faciale. Obiectivul principal al chirurgiei sânilor este acela de îndepărta țesutul mamar și de a masculiniza și această zonă. Nu în ultimul rând, chirurgia genitală transformă și reconstruiește organele genitale.” – Dr. Costel Dobre, medic primar Chirurgie plastică, Microchirurgie reconstructivă și Estetică, Arcadia.

În prima etapă, a avut loc operația de mastectomie subcutanată bilaterală cu dublă incizie, completată de o procedură de liposucție, redistribuirea lambourilor cutanate și redefinirea pectoralului. Sursă foto: Arcadia

Persoanele care vor să facă astfel de operații au nevoie de un aviz de la psihiatru

În România, pacienții care doresc să efectueze operații de afirmare a sexului au nevoie, într-o primă fază, de un raport de evaluare psihologică întocmit de un psihiatru sau de un specialist în domeniul sănătății mintale. Acest raport primește avizul din partea medicului specialist după ce pacientul este pe deplin conștient și hotărât să parcurgă tratamentele chirurgicale pentru intervențiile de afirmare a sexului.

Odată cu obținerea acestui aviz și după ce pacientul urmează o serie de investigații medicale care să-l declare sănătos și apt pentru suportarea acestor intervenții, poate începe tratamentele chirurgicale pentru schimbarea de sex și, după caz, vizitele la endocrinolog în vederea administrării unui tratament hormonal.

Din echipa de intervenție au făcut parte:
Dr. Radu Iulian, medic primar Chirurgie generală;
Dr. Costel Dobre, medic primar Chirurgie plastică, Microchirurgie reconstructivă și Estetică;
Dr. Bogdan Țuțuianu, medic primar Anestezie – Terapie Intensivă și Directorul Spitalului Arcadia.

Recent Posts

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

13 minute ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

42 de minute ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

o oră ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

o oră ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

2 ore ago

Leac din bătrâni pentru ciocurile din călcâie. Lidia Fecioru: După 3-4 aplicări încep să se dizolve

Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, a propus un leac pentru ciocurile din călcâie. După spusele ei, ciocurile…

2 ore ago

Citeste si: