Din cuprinsul articolului
ONG, acuzat de delapidare. O asociație non-profit care ar trebui să ajute persoanele cu dizabilități din cinci judeţe din Moldova este acuzată de delapidare. Banii strânşi de la oameni şi firme erau folosiţi în scop personal.
Faptele au avut loc în perioada pandemică, de la începutul anului 2020 şi până în prezent. Procurorii au descins la cinci adrese şi tot atâtea persoane au fost duse la audieri.
Au fost efectuate 5 percheziții domiciliare în Piatra-Neamț și s-au pus în executare 5 mandate de aducere, în cadrul unui dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare, potrivit gandul.ro.
„În această dimineaţă, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din IJP Neamţ, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamţ, au pus în executare 5 mandate de percheziţie domiciliară şi 5 mandate de aducere, în cadrul unui dosar penal, în care se fac cercetări sub aspectul săvîrşirii infracţiunii de delapidare“, conform unui comunicat al Poliţiei Neamţ.
Din cercetări efectuate pînă în acest moment s-a stabilit faptul că, de la începutul anului 2020 şi până în prezent, reprezentanţii unei asociaţii non-profit ar fi colectat sume de bani de la diverse persoane fizice sau juridice, din judeţele Neamţ, Suceava, Vaslui, Iaşi şi Bacău.
„Aceste sume ar fi fost folosite în interes propriu şi nu în scopul pentru care a fost înfiinţată asociaţia. În urma descinderilor imobiliare au fost descoperite şi ridicate mai multe mijloace de probă care privesc posibila activitate infracţională a persoanelor vizate de anchetă dar şi sume de bani.
Anchetatorii au ridicat aproximativ 15.000 de lei, 3.700 de euro, 120 de lire sterline şi 20 de dolari”, precizează subinspector Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.
Cele cinci persoane suspectate de delapidare au vârste cuprinse între 34 şi 55 de ani. Acestea au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ, în vederea continuării cercetărilor pentru a se stabili dacă vor ajunge în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, cu propunere de arestare preventivă.
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…