Din cuprinsul articolului
Știai că există un anumit aliment despre care se spune că hrănește cancerul? Cancerul este una dintre cele mai mari provocări din istoria medicinei: este imprevizibil, necesită expertiză îndelungată pentru diagnostic și tratament, dar și resurse financiare mari pentru a fi studiat.
Cancerul este a doua cauză de mortalitate după bolile cardiovasculare, cu 9,6 milioane decese pe an, și este, în primul rând, asociat cu creșterea speranței de viață. Cele mai letale forme de cancer sunt cele de plămâni, colon, stomac, ficat și sân, iar o treime dintre decese au la bază stilul de viață dezechilibrat. În ciuda progreselor medicinei, cuvântul “cancer” sperie încă mulți pacienți, iar misiunea specialiștilor oncologi este una plină de provocări.
“În unele cazuri, frica îi face pe oameni să amâne vizita la medic sau unele investigații recomandate precum tomografia sau biopsia. Și tot frica duce deseori la diagnosticări tardive. Dar la ora actuală, există programe de screening precum cele destinate depistării precoce a cancerului de sân care nu trebuie ratate pentru că pot pune în evidență boala la debut.
La fel și colonoscopia trebuie făcută pentru a surprinde cât mai la debut un cancer colorectal, la fel testul Papanicolau în cancerul de col uterin sau tomografia de screening în cazul fumătorilor. Aceste teste de screening pot fi foarte eficace în diagnosticarea precoce”, spune Prof. Dr. Mustafa Bozkurt, medic oncolog.
De altfel, se știe că diagnosticarea precoce este prima condiție esențială pentru ca tratamentul cancerului să aibă cele mai mari șanse de reușită. De asemenea, încrederea pacienților în medici este esențială.
“Dacă le spun pacienților să aibă încredere în mine, iar eficacitatea tratamentelor începe să se confirme, atunci pacienții vor respecta recomandările mele. Încrederea se câștigă în timp, pe parcursul tratamentelor, nu există cuvinte magice care să le dea pe loc încredere.
Astfel, încercăm să le explicăm în detaliu diagnosticul și ce e de făcut, apelăm la matematică și la cifre, apelăm la imagini pentru ca pacienții să-și poată da seama mai ușor de ceea ce va urma în clinică în ceea ce privește terapiile și evoluția cazului. Cel mai important lucru este încrederea, iar acest lucru îl obținem oferindu-le pacienților adevărul și date concrete”, adaugă specialistul.
La ora actuală, informațiile despre diversele tipuri de afecțiuni maligne sunt disponibile pe Internet. Însă acestea trebuie consumate cu discernământ, numai din surse care au susținerea experților oncologi. În plus, medicii spun că terapiile în cancer sunt de multe ori personalizate și că nu funcționează la fel în toate cazurile. De asemenea, medicii trag un semnal de alarmă și asupra orientării pacienților către terapiile naturiste, care nu au suport științific. La fel sunt și deciziile în privința anumitor obiceiuri alimentare.
“Cel mai controversat aliment este zahărul, și chiar s-a vehiculat o teorie cum că anumite celule, în special cele maligne, extrag mai ușor zahărul din sânge. De aceea, s-a crezut că dacă o persoană cu cancer consumă zahăr, acesta va hrăni tumoarea. Dar acest lucru nu este corect, în realitate, nu se întâmplă așa. E un concept care a fost descris acum 100 de ani, dar nu înseamnă că zahărul hrănește celulele maligne.
Acest lucru nu este dovedit științific. Dar excesul de zahăr are un alt efect nociv: este vorba de îngrășare, care duce la sedentarism. Și meseriile din ziua de azi sunt sedentare, lucrăm în fața computerului multe ore și facem din ce în ce mai puțină mișcare.
Iar știința a dovedit de această dată că mișcarea poate contribui la reducerea riscului de cancer și în general, la o sănătate mai bună pe termen lung. O persoană în formă este una sănătoasă, la care toate sistemele și organele funcționează bine”, spune Prof. Dr. Mustafa Bozkurt, medic oncolog în cadrul ACIBADEM.
Conform Organizației Mondiale a Sănătății, o treime dintre decesele prin cancer apar pe fondul excesului ponderal, a consumului redus de legume și fructe, a sedentarismului, fumatului și a excesului de alcool. În aceste condiții, adoptarea obiceiurilor sănătoase dovedite ca fiind eficace în prevenția cancerelor este recomandarea numărul 1 a medicilor oncologi.
“Nu ne putem baza doar pe renunțarea la zahăr. Cea mai bună dietă este cea mediteraneană: se bazează pe legume, fructe, pește, ulei de măsline. Persoanele care locuiesc în baziul Mediteranei sunt longevive. O vreme, s-a crezut că o carență de vitamina D poate avea un impact negativ asupra sănătății oaselor și poate fi legată de un risc mai crescut de cancer de colon, dar studiile nu au dovedit acest lucru”, concluzionează expertul.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…