Din cuprinsul articolului
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat că Mpox (maladie virală cunoscută în trecut sub numele de „variola maimuţei”) nu mai reprezintă o urgenţă de sănătate globală, punând astfel capăt unei alerte de aproape un an care a fost emisă pentru o boală ce a făcut ca sute de cazuri să fie confirmate în peste 100 de ţări.
Această epidemie „nu mai reprezintă o urgenţă de sănătate publică de interes internaţional”, a declarat într-o conferinţă de presă directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, respectând recomandarea formulată de comitetul de urgenţă al acestei organizaţii.
Anunţul a fost făcut la exact o săptămână după ce OMS a anulat şi cel mai ridicat nivel de alertă epidemiologică pentru maladia Covid-19.
„Deşi urgenţele pentru Mpox şi Covid-19 s-au încheiat, ameninţarea de noi valuri continuă să existe pentru ambele boli. Cele două virusuri continuă să circule şi cele două boli continuă să ucidă”, a avertizat Tedros Adhanom Ghebreyesus.
Creşteri bruşte ale numărului de cazuri de Mpox au fost constatate, începând din mai 2022, în Europa şi în Statele Unite, în regiuni aflate la mare distanţă de cele zece ţări din Africa Centrală şi Africa de Vest unde această boală era de multă vreme endemică, anunță Reuters, AFP şi Agerpres.
OMS a declarat Mpox o urgenţă de sănătate publică de interes internaţional în iulie 2022 şi a reconfirmat acel statut epidemiologic în noiembrie 2022 şi în februarie 2023. De atunci, curba infectărilor a cunoscut o scădere accentuată. Astfel, au existat „cu aproape 90% mai puţine cazuri în ultimele trei luni în comparaţie cu precedentele trei luni”, a adăugat Tedros Adhanom Ghebreyesus.
Statutul decretat de OMS pentru o boală are scopul de a declanşa o reacţie internaţională coordonată şi de a debloca fonduri pentru ca ţările lumii să poată colabora în privinţa distribuirii de vaccinuri şi tratamente medicale.
Peste 87.000 de cazuri de Mpox au fost confirmate la nivel global de la începutul anului 2022 şi până în data de 8 mai 2023, potrivit celui mai recent raport al OMS. Cazurile de infectare au fost confirmate în 111 ţări, iar această boală a cauzat 140 de decese.
Deşi OMS anunţase în prima parte a acestui an că a observat o scădere susţinută a numărului de cazuri raportate, reprezentanţii săi s-au declarat totuşi îngrijoraţi de o posibilă reapariţie a bolii în anumite regiuni şi de o transmitere persistentă a virusului în anumite ţări.
Mpox – o boală endemică în anumite ţări din Africa de Vest şi Africa Centrală – se caracterizează prin erupţii cutanate, care pot să apară pe organe genitale sau în cavitatea bucală. Maladia poate fi însoţită de accese de febră, dureri în gât şi dureri la nivelul ganglionilor limfatici.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…