Sari la conținut

OMS revizuiește recomandările de vaccinare împotriva COVID-19 în era Omicron. Cine ar trebui să se vaccineze și de câte ori? Decizia României privind achiziția vaccinurilor în 2023

Rafila, despre procesul intentat de Pfizer
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Organizația Mondială a Sănătății și-a adaptat recomandările de vaccinare împotriva COVID-19 pentru o nouă fază a pandemiei, sugerând că copiii și adolescenții sănătoși ar putea să nu aibă neapărat nevoie de vaccin, dar grupurile mai în vârstă, cu risc ridicat, ar trebui să primească un rapel între 6 și 12 luni după ce au efectuat ultima doză booster.

Agenția OMS a declarat că scopul este de a concentra eforturile pe vaccinarea celor care se confruntă cu cea mai mare amenințare de boală severă și deces din cauza COVID-19, ținând cont de imunitatea la nivel înalt a populației din întreaga lume datorită infecției și vaccinării pe scară largă, potrivit Reuters.

OMS definește grupurile cu risc ridicat ca fiind adulții vârstnici, dar și persoane tinere care prezintă riscuri semnificative de sănătate. Pentru acest grup agenția ONU recomandă o doză suplimentară la 6-12 luni după anterioara doză, în funcție de factorii ce țin de sănătatea fiecărui individ precum nivelul de imunitate.

OMS a definit grupul care include copii sănătoși și adolescenți drept o „prioritate scăzută” și a îndemnat țările să ia în considerare indicatori precum povara bolii înainte de a recomanda vaccinarea acestui grup.

Noile recomandări vin în contextul în care diferite țări din jurul lumii au adoptat strategii alternative pentru populațiile lor.

Unele state bogate precum Marea Britanie și Canada oferă deja persoanelor cu risc ridicat de deces în cazul contractării coronavirusului doze „booster”, la 6 luni după ultima vaccinare anti-Covid.

OMS susține că aceasta reprezintă o opțiune pentru o categorie aparte de persoane cu risc ridicat, dar că recomandările sale sunt menite a fi un ghid global de bune practici.

Agenția mai spune că experții săi nu mai recomandă administrarea de doze suplimentare ale unui vaccin anti-Covid după regimul inițial de două doze plus un „booster” pentru persoanele din categoriile de risc „mediu”.

România nu intenționează să cumpere niciuna din cele 19 milioane de doze de vaccin Covid alocate României în 2023

Invitat la interviurile one2one de la Europa Liberă, ministrul Sănătății a declarat că autoritățile de la București nu intenționează să cumpere niciuna din cele 19 milioane de doze de vaccin Covid alocate României în 2023 în baza contractelor încheiate cu companiile farmaceutice de Comisia Europeană.

„Poziția noastră este foarte clară, nu are rost să cumpărăm ceea ce nu folosim, să aruncăm resurse care, mai ales într-o situație de criză economică, nu sunt justificate. Oricum, nu sunt justificate. Nu este justificată risipa fondurilor publice”, spune Alexandru Rafila.

Alexandru Rafila a precizat pentru Europa Liberă și că nici anul trecut, România nu a achiziționat întreaga cantitate alocată (tot 19 milioane de doze). Din cele 10,5 milioane de doze achiziționate, România a vândut 7,5 milioane, nu a mai acceptat restul dozelor și ar fi făcut o economie de 150 de milioane de euro, spune Alexandru Rafila.

Despre riscul unor procese în instanță pentru încălcarea contractelor, Alexandru Rafila spune că există această dezbatere la nivel european și este așteptat rezultatul discuțiilor dintre Comisia Europeană și companii.

„Producătorul nu cred că e dispus să denunțe sau să încheie aceste contracte, sper să nu ajungem în justiție”, spune ministrul Sănătății. În orice situație, România nu mai intenționează să mai cumpere vaccin Covid.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel