Din cuprinsul articolului
OMS recomandă REDUCEREA paturilor din spitalele românești. Federația SANITAS: „OMS nu poate să emită astfel de recomandări”.
Deputatul PNL Molnar Ervin l-a interpelat pe ministrul interimar al Sănătății în legătură cu situația reducerii paturilor din spitalele românești. Molnar Ervin afirmă că: „România are un număr ridicat de paturi de spital raportat la mia de locuitori, respectiv un procent mult mai mare față de alte țări europene. Potrivit normelor OMS, este necesar ca țara noastră să implementeze un proces de reducere anumărului paturilor din spitale, până se va ajunge la o medie de 5,2% la mia de locuitori.”
În urma acestui demers, Federația SANITAS din România a reacționat, considerând că „țara arde și baba se piaptănă”.
„În plină pandemie, când în România numărul deceselor zilnice de COVID este echivalentul numărului locuitorilor unui sat, când spitalele ard iar pacienții așteaptă la rând în speranța că vor prinde un loc la ATI, un deputat PNL îl interpelează pe ministrul Sănătății: Care este situația REDUCERII paturilor din spitalele românești?
Analizând la rece textul interpelării, nu știm dacă, până la urmă, demersul domnului deputat urmărește să impulsioneze reducerea numărului de paturi de spital sau doar să înțeleagă stadiul și logica acestui demers al Ministerului Sănătății. Oricum, cu siguranță este cel puțin o inabilitate politică (dacă nu chiar inconștiență…) să faci afirmații publice despre acest subiect exact în vârful pandemiei.
În orice variantă, SANITAS îl atenționează pe domnul deputat că:
1. Nicio autoritate normală nu reduce numărul de paturi de spital – discutăm despre cele finanțate prin contractul pe care spitalul îl încheie cu Casa de sănătate – doar de dragul de a micșora costurile. Determinarea numărului optim de paturi de spital este o evaluare complexă care se realizează la diferite niveluri ale sistemului de sănătate, obiectivul final fiind atingerea unei stări de echilibru între costuri, accesibilitatea populației la serviciile spitalicești și calitatea acestora.
2. Există o mare varietate de modele și metode care se aplică în astfel de analize, fiind vorba de foarte mulți factori care influențează numărul necesar de paturi de spital. Unii factori – precum eficacitatea serviciilor spitalicești, resursele financiare alocate anual sau alternativele existente la îngrijirea spitalicească – pot fi controlați de sistemul de sănătate dintr-o țară; alți factori, externi sistemului de sănătate, cum ar fi tiparele bolilor, declanșarea unor pandemii sau schimbările demografice, sunt mai greu de prezis și de controlat.
3. Este sarcina factorilor de decizie de la fiecare nivel de management al sistemului de sănătate (de la ministerul de profil până la managerul de spital) să aleagă cea mai potrivită abordare în funcție de obiectivele lor specifice, de calendarul dorit, de nivelul de planificare a capacității de pat (spital sau regional), de resurse, de contextul național și, nu în ultimul rând, de disponibilitatea datelor existente”, este mesajul Federației Sanitas publicat pe pagina oficială de Facebook.
Federația SANITAS subliniază faptul că recomandarea OMS în privința reducerii patruilor din spitalele românești este una „anormală”. „Este dreptul suveran al unei țări să ignore o astfel de sugestie, dacă interesele cetățenilor săi sunt afectate de punerea ei în practică!”, se mai arată în comunicat.
„Este adevărat că la nivelul OMS se colectează periodic date privind numărul de paturi de spital raportat la mia de locuitori. Este un indicator socio-economic care, corelat cu alte date, oferă informații despre calitatea vieții dintr-o țară sau o regiune. Dar de aici și până la afirmația că OMS recomandă unei țări să-și scadă numărul de paturi de spital este mare diferență!!
Cu atât mai mult, în plină pandemie, OMS nu poate să emită astfel de recomandări iar dacă, totuși o face, este total anormal! În același timp, este dreptul suveran al unei țări să ignore o astfel de sugestie, dacă interesele cetățenilor săi sunt afectate de punerea ei în practică!
În acest context, interpelarea domnului deputat PNL Molnar Ervin este total nepotrivită și nu vine decât să demonstreze încă odată gradul în care parlamentarul român este cu adevărat preocupat de interesele cetățenilor pe care-i reprezintă.
Și în calitate de SANITAS – federație sindicală națională care reprezentăm interesele a 100.000 de angajați din sănătate și asistență socială – este chiar necesar să-l întrebăm pe domnul deputat de Mureș:
1. Aveți senzația că locuitorii din acest județ au prea multe spitale la dispoziție?
2. Beneficiază de prea multe servicii medicale, la calitatea necesară?
3. Personalul medical din spitalele mureșene șomează cumva și trebuie redus?”, a subliniat Federația SANITAS.
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…