Din cuprinsul articolului
OMS. Numărul de decese din cauza Covid, pe plan mondial, a ajuns la 4.000.000.
Potrivit unor date centralizate de Universitatea Johns Hopkins, numărul de decese asociate cu Covid confirmate oficial de la debutul pandemiei a depășit recent pragul de 4 milioane. Cu toate acestea, mai mulți experți sunt de părere că numărul real de decese este mai mare din cauza subestimării datelor în multe state ale lumii.
Pragul de 4 milioane de decese a fost atins pe baza centralizării datelor din statele membre. Cele mai multe decese au fost înregistrate până acum în:
Directorul general al OMS este de părere că acest număr simbolic a fost, în realitate, atins de mult timp.
„Tocmai am trecut de pragul critic al celor patru milioane de decese provocate de Covid-19, un număr care, dar cu siguranţă, mai mic faţă de bilanţul real”, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.
În acest sens, încă din luna martie 2020 China a fost acuzată că a subestimat numărul de decese din cauza Covid-19. Există, însă, și alte țări, printre care Brazilia sau Rusia, care anunță cifre privite cu prudență de specialiști.
Acest deficit de transparență a redus încrederea comunității științifice în cifrele oficiale. Iar cele mai mari suspiciuni sunt legate de zonele rurale din țări în curs de dezvoltare precum India sau Brazilia, lipsite de asistență medicală adecvată.
Numărul deceselor din cauza Covid-19 continuă să crească în multe state ale lumii, pe fondul unei recrudescențe a numărului de infectări asociate și cu apariția unor noi variante, mai contagioase, ale virusului SARS-CoV-2, cea mai îngrijorătoare fiind în prezent varianta delta (indiană).
Nu mai arunca cojile de măr! Un ingredient natural găsit în coaja de mar (acid…
Cancerul de sân afectează una din opt femei și, deși decesele au scăzut datorită unui…
Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate…
Ar fi frumos dacă viața ar curge mereu ca laptele și mierea, dar din păcate…
La cea de-a doua ediție, gala Capital Performers în Sănătate a acordat aseară un premiu…
Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…