Sari la conținut

OMS, campanie pentru eradicarea cancerului de col uterin. „S-ar putea preveni cinci milioane de decese”

Din cuprinsul articolului

OMS, campanie pentru eradicarea cancerului de col uterin. „S-ar putea preveni cinci milioane de decese”.

Cancerul de col uterin este a patra cea mai întâlnită formă de cancer în rândul femeilor. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) lansează o campanie pentru eradicarea cancerului de col uterin.

Potrivit OMS, aproape toate țările din întreaga lume și-au luat angajamentul să elimine această boală. Pentru realizarea acestui obiectiv s-au fixat obiective ambițioase.

Astfel, guvernele din întreaga lume ar trebui să se asigure că 90 la sută dintre fetele cu vârste de până la 15 ani ar trebui să fie vaccinate împotriva HPV. 70 la sută dintre femei ar trebui ca până la vârsta de 35 de ani să efectueze un screening.  90 la sută dintre femeile care dezvoltă cancer de col uterin să fie tratate.

Dacă toate aceste obiective sunt atinse, OMS anunță că s-ar putea înjumătăți numărul total de cazuri și s-ar putea preveni cinci milioane de decese. Potrivit RRA, acest lucru înseamnă că s-ar atinge o etapă semnificativă în parcursul către eradicarea bolii.

Campanie pentru eradicarea cancerului

În România, cancerul de col uterin este considerat prima cauză de mortalitate prin cancer. Multe femei ignoră controalele periodice atât de importante pentru diagnosticarea precoce a bolii. Este vorba de Testul Babeș-Papanicolau, Testul HPV sau Colposcopia. Aceste controale, cunoscute și sub denumirea de controale de prevenție, au rolul de a depista leziunile premaligne în stadiile lor incipiente, precoce, atunci când se poate alege o variantă de intervenție minim-invazivă și foarte eficientă, atunci când șansele de vindecare ale bolnavului sunt maxime.

Din păcate, majoritatea femeilor din țara noastră ignoră importanța controalelor preventive și aleg să nu meargă la medic înainte să apară o durere, un simptom, atunci când este deja prea târziu.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel