Din cuprinsul articolului
OMS: Nerespectarea măsurilor restrictive ar putea duce la o creștere a bolilor respiratorii, în perioada rece.
Organizația Mondială a Sănătății atrage atenția că 99% din cazurile de COVID-19 la nivel global provin din tulpina Delta. Potrivit CNBC, majoritatea celor 900.000 de cazuri identificare la nivel global în ultimele 60 de zile au provenit din tulpina Delta.
Declaraţia acesteia a fost făcută de Maria Van Kerkhove, directorul tehnic al OMS pentru Covid-19, în timpul unei sesiuni de întrebări şi răspunsuri transmisă de organizaţie pe canalele de socializare ale acesteia, pe fondul creşterii la nivel internaţional a cazurilor de infecţii Covid-19, cu preponderenţă în Europa.
Continentul a consemnat în ultima săptămână circa 60% din cele peste 3,3 milioane de cazuri noi de Covid din lume.
„Delta este cu adevărat tulpina dominantă. Şi există două variante de interes, Mu şi Lambda, pe care le urmărim, dar, din nou, acolo unde este prezentă Delta, aceasta domină”, a declarat Van Kerkhove.
Van Kerkhove a mai spus că Europa a reprezentat mai mult de jumătate din cele puţin sub 50.000 de decese globale de Covid în ultima săptămână, o creştere cu 5% a deceselor pe tot continentul. Cazurile de Covid la nivel mondial au crescut în ultimele patru săptămâni consecutive.
OMS avertizează, prin reprezentanții săi, că de vină pentru creșterea numărului de cazuri de Covid în Europa sunt nerespectarea măsurilor restrictive.
„Pandemia se îndreaptă în direcţia greşită în acest moment. Scăderea utilizării măştilor şi distanţarea socială sunt de vină pentru creşterea în Europa”, a declarat Van Kerkhove .
Ea a avertizat că societăţile care se redeschid în emisfera nordică în această iarnă ar putea duce la o creştere a bolilor respiratorii în lunile următoare, inclusiv gripa şi alţi agenţi patogeni.
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…