Din cuprinsul articolului
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a suspendat procesul de aprobare pentru vaccinul rusesc anti-COVID-19, Sputnik V. Un oficial regional al OMS a declarat că procesul de fabricaţie al serului nu a îndeplinit standardele necesare.
Organizația Mondială a Sănătății susține că a întârziat aprobarea serului până în momentul în care se va putea efectua o nouă inspecție la una dintre făbricile în care a fost produs Sputnik V.
Potrivit cercetărilor publicate în jurnalul medical The Lancet, , vaccinul are 91,6% eficacitate împotriva coronavirusului, potrivit Euronews.
Pe contul său oficial de Twitter, Sputnik a susţinut, de asemenea, că vaccinul a demonstrat 97,2% eficacitate în timpul campaniei de vaccinare din Belarus.
Cu toate acestea, Organizația Mondială a Sănătății și Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) au spus că încă așteaptă date complete de la producătorii vaccinului.
Vorbind într-un briefing de presă pentru Organizația Panamericană a Sănătății, o sucursală regională a OMS, directorul adjunct Jarbas Barbosa a declarat că cererea Rusiei pentru autorizarea de urgență a fost suspendată.
„În timp ce inspectau una dintre locațiile în care este produs vaccinul, au constatat că această sucursală nu respecta practicile de fabricare”, a spus el. „Producătorul [vaccinului – n.r.] trebuie să ţină cont de acest lucru, să facă modificările necesare şi să fie pregătit pentru o nouă inspecție. OMS așteaptă ca producătorul să trimită vești că fabrica este la standardele impuse”, a adăugat el.
OMS îşi exprimase şi anterior îngrijorarea cu privire la posibila contaminare încrucișată şi insuficientă în timpul unei inspecții la fabrica de producție Sputnik V din Ufa.
Citiți și: Primul scandal de proporții în care este implicat vaccinul rusesc Sputnik V
Un oficial al UE avertizează asupra vaccinului rusesc Sputnik V: este „ruleta rusească”
Noi informații despre vaccinul Sputnik V. Patru persoane au murit la scurt timp după imunizare
Premiu oferit pentru EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ. Cine este dr. Șerban Dragosloveanu, omagiat la Gala Capital…
Boala epocii moderne capătă amploare. Este adevărat că adesea uităm că sănătatea noastră este cea…
Medic, despre importanța VITAMINEI D în organism! În ultimii ani, auzim și citim din ce în…
Sănătatea este un fundament al vieții noastre, un fir invizibil care leagă trupul, mintea și…
Institutul Național de Sănătate Publică, omagiat la Gala Performeri din Sănătate 2024. Premiile Speciale au…
Nu mai arunca cojile de măr! Un ingredient natural găsit în coaja de mar (acid…