Din cuprinsul articolului
Aproape 1,8 miliarde de adulţi sunt expuşi riscului de a dezvolta boli precum cancer, accident vascular cerebral, demența şi diabet din cauza unui nivel insuficient de activitate fizică, iar această situaţie continuă să se înrăutățească.
Conform unui nou studiu realizat de cercetători din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi de cadre universitare, inactivitatea fizică la nivel global a crescut cu circa 5 puncte procentuale în perioada 2010-2022. Per ansamblu, circa o treime din adulţi (31%) la nivel global nu fac suficientă mişcare, un procent în creştere faţă de 23% (900 de milioane de persoane) în anul 2000 şi 26% în 2010.
Riscurile medicale asociate lipsei activităţilor fizice
Dacă această tendinţă se menţine, experţii preconizează că până în 2030, circa 35% din populaţia adultă va fi deficitară la capitolul activităţi fizice. Studiile au arătat că lipsa activităţilor fizice creşte riscul de boli cardiace, accident vascular cerebral, diabet de tip 2, demenţă şi cancer, cum ar fi cel de sân şi de colon.
Din punctul de vedere al diferenţelor de gen, se pare că femeile au în mod constant o probabilitate mai mică de a face mişcare în comparaţie cu bărbaţii, ratele de inactivitate fiind de 34% în cazul femeilor faţă de 29% în cazul bărbaţilor. Noul studiu, publicat în revista The Lancet Global Health, avertizează că omenirea riscă să rateze obiectivul global privind reducerea inactivităţii fizice până în 2030.
”Trebuie să ne reînnoim angajamentele în ceea ce priveşte creşterea nivelurilor de activitate fizică şi să prioritizăm măsuri îndrăzneţe, cum ar fi politici consolidate şi finanţări mai mari pentru a inversa această tendinţă îngrijorătoare”, a mai spus el, potrivit Agerpres.
Recomandările OMS
Potrivit recomandărilor OMS, adulţii ar trebui să realizeze 150 de minute de activitate fizică de intensitate moderată sau 75 de minute de activitate fizică de intensitate ridicată în fiecare săptămână.
Exemplele de activităţi moderate includ mersul pe jos într-un ritm alert (6 kilometri pe oră sau mai rapid), activităţi de curăţenie intensă – cum ar fi spălarea geamurilor sau datul cu mopul -, mersul pe bicicletă cu viteza de 16-19 kilometri pe oră şi badminton.
Exemple de activităţi fizice intense sunt drumeţiile, jogging la o viteză de 10 kilometri pe oră sau mai rapid, săpatul în grădină, mersul rapid cu bicicleta, un meci de fotbal de baschet sau de tenis. Potrivit OMS, o activitate fizică insuficientă înseamnă nerealizarea nivelului de exerciţii recomandat săptămânal.
Adunarea Mondială a Sănătăţii a stabilit drept obiectiv global – care, cel mai probabil, va fi însă ratat – o reducere cu 15% a activităţii fizice insuficiente în perioada 2010-2030.
Prevenţie pentru 13 tipuri de cancer
”Guvernele trebuie să recunoască faptul că activitatea fizică este incredibil de importantă pentru sănătatea noastră mintală şi fizică, protejează printre altele împotriva mai multor timpuri de cancer şi ajută oamenii să aibă o greutate corporală sănătoasă, ceea ce, la rândul său, reduce riscul privind 13 tipuri de cancer”, a adăugat ea.