Din cuprinsul articolului
Octavian Jurma susține că noul coronavirus are acum acces nestingherit la 100% din populația lumii.
Datele existente arată că pandemia de COVID va continua să mișune și în acest an, dar că omenirea nu va face nimic ca să limiteze evoluția pandemiei, mai spune Jurma.
„Știm cu certitudine că omenirea [cu câteva excepții minore] nu va face nimic să limiteze evoluția pandemiei în 2023. Știm de asemenea cu certitudine că pandemia va face totul pentru a continuă să ne infecteze în 2023 și va accelera atât producția de variante cât și asocierea cu alți viruși.
Nu știm ce va rezultă din această combinație de factori, chiar dacă există opinii ferme atât în tabăra pesimiștilor cât și a optimiștilor, să nu mai vorbim de tabăra negaționiștilor sau a alarmistilor.Acest lucru însemnă că variantele de import occidental care devastează acum de China vor suferi mutații și recombinări în următorii 2 ani și vor fi exportate înapoi în occident.
Tot ce am reușit în 2022 este să mai adăugăm încă 1.5 miliarde de oameni la bazinul uman disponibil pentru infectare. Noul coronavirus are acum acces nestingherit la 100% din populația lumii”, a scris Jurma pe Facebook.
Octavian Jurma: Ne aflăm în plină sindemie
Mai mult, ca urmare a „acestei schimbări globale de paradigmă în politică de sănătatea publică este transformarea pandemiei în sindemie”.
„Consecință cea mai probabilă a acestei schimbări globale de paradigmă în politică de sănătatea publică este transformarea pandemiei în sindemie.
Sindemia este un fenomen complex de sinergie negativă, în care epidemii simultane și factori de mediu, economici, sociali sau politici interacționează sinergic pentru a produce efecte negative totale mai mari decât suma elementelor individuale.
Sindemia începe să fie deja evidență în Marea Britanie, una din țările cele mai puternic lovite de valul inițial de COVID-19, a cărui sistem medical a fost grav afectat de valurile repetate de COVID-19. Se estimează că până la 500 de decese pe săptămâna sunt cauzate acum doar de colapsul sistemului medical sub presiunea valului de infecții respiratorii.
Tot în Marea Britanie, numărul de decese în exces din ultimele săptămâni este la cel mai ridicat nivel din ultimii 2 ani de pandemie.
Sunt și alte țări (ex: Franța și Germania), care au o creștere similară a numărului de decese în exces.Particularitate acestui val sindemic este că majoritatea deceselor nu mai sunt produse în mod direct de COVID-19, ci de alte viroze și infecții cu bacterii sau fungi.
Ce înseamnă sindemia pentru România? Pentru noi sindemia este relativ normală încă din 2021 și se traduce prin confuzie, haos și un exces imens de mortalitate preventibila pe fondul unei indiferente generală față de suferință altora.
Evident, toate aceste consecințe alte sindemiei vor fi permanent negate atât de politicieni cât și de negaționiști, deci sindemia se va întâmplă doar în alte țări și probabil va fi pusă tot pe seama vaccinării”, este de părere cercetătorul român.
Cum să eviți infectarea și spitalizarea
Octavian Jurma dezvăluie că există două modalități pentru a evita boala.
„Dacă îți pasă totuși de sănătatea ta poți face 2 lucruri importante care îți vor scădea mult riscul personal în sindemie:
- Evita infectarea: prin măsuri non-farmaceutice (masca FFP2, distanțare, aerisire, igienă, etc)
- Evita spitalizarea: prin măsuri farmaceutice (vaccinare, antivirale, etc)
Dacă te crezi invulnerabil dar accepți că există oameni vulnerabili în jurul tău, atunci vei adopta și tu această strategie „vaccinare plus”.
Putem purta masca și din respect pentru viață și sănătatea celor din jurul nostru, nu doar din respect față de viață și sănătatea proprie.
Recomandările Ministerului Sănătății pentru a trece prin valul care a început deja în decembrie sunt bune și ar fi eficiente dacă ar fi resepectate. Ministrul Sănătății ne asigura că românii respectă mai bine recomandările decât obligațiile. Să sperăm că are dreptate, altfel o să avem o mulțime de tragedii care putea fi evitate în spitale dacă epidemia era declarată epidemie.
Din păcate încă nu avem o campanie de vaccinare activă în Română și suntem în continuare singură țară din Europa fără antiviralul Paxlovid. Acestea sunt responsabilitatea exclusivă a guvernului din moment ce Paxlovid și vaccinul anti-COVID nu sunt disponibile comercial.
Ar fi bine să avem și izolarea bolnavilor în perioada infecțioasă dar asta e deja o restricție legală și nu ne permitem să mai combatem răspândirea bolilor pentru că „provoacă discuții”…
Sunt și eu curios câți români se vor izola sau își vor izola copiii (sau măcar vor purta masca) în perioada infectiosa din respect pentru comunitate…”, a mai scris cercetătorul.