Ochii sunt importanți nu numai pentru vedere. Rolul fascinant pe care îl joacă. Cele mai interesante curiozități despre ochi și vedere

Vederea este din multe puncte de vedere cel mai important simţ al nostru. În societatea modernă tot mai multe informaţii sunt recepţionate prin intermediul ochilor. Ochiul este un organ complex, cu peste 2 milioane de componente. In organism este pe locul doi, fiind intrecut doar de creier. Aproximativ 80% din amintirile pe care le avem le datoram ochilor, acestea înregistrandu-se vizual.

Doctorul Vasi Rădulescu ne prezintă o mică parte din curiozitățile despre ochiul uman și vedere.

„1. Ochii reprezintă cel mai important analizor, preluând cea mai mare cantitate de informație din mediul înconjurător.

2. Două tipuri de celule transformă excitarea dată de fotoni în impulsuri nervoase: cele cu bastonașe sunt răspunzătoare pentru vederea alb-negru și în condiții de iluminare scăzută, iar cele cu conuri stau în spatele vederii color.

3. Cei mai fini mușchi se află în ochi, ei adaptând cristalinul.

4. Imaginea este proiectată răsucit pe retină, fiind apoi reorientată de către cortexul vizual aflat în zona occipitală.

5. Percepem doar lumina aflată între 300 și 700 nanometri în spectrul electromagnetic.

7. Creierul este răspunzător de mare parte din vedere. Vedem practic cu creierul. Așa se explică și punctul 8.

8. În sindromul Charles Bonnet, când vederea este afectată semnificativ, creierul încearcă să compenseze pierderile și produce halucinații vizuale complexe.

9. Ochii sunt importanți nu numai pentru vedere. În ei avem celule care, odată impresionate de fotoni, transmit semnale la un sistem melatoninoreglator, implicat în reglarea ritmului circadian. Stimularea luminoasă scade producția de melatonină și ne ajută să intrăm în partea de veghe. Întunericul determină producție de melatonină și trecem în partea de somn.

10. Uităm mare parte din ceea ce vedem. Cantitatea de informație e pur și simplu prea mare, iar creierul nu are ce să facă cu ea. Uitarea este un proces pur fiziologic (până la un punct, pentru că există și uitare patologică – a se vedea maladia Alzheimer).

11. Majoritatea copiilor au ochii albaștri la naștere. Când începe producția de melanină irisul de regulă se pigmentează și se închide la culoare.

12. Câmpurile vizuale ale fiecărui ochi se suprapun. Cu toate acestea nu vedem dublu. Răspunsul stă în creier, care integrează imaginile și corectează orice neajuns.

13. Mediile luminoase și colorate cresc productivitatea și buna dispoziție. Este important să ne expunem la lumină ziua și pentru a avea un somn bun noaptea.

13. Tinzi să citești ceva bazat pe recunoașterea unor forme ale cuvintelor: 4C3ST M354J 4R4T4 CL4R C4…

14. Surprinzător, există persoane care pot mirosi culori, vedea gusturi, gusta sunete. Se numește sinestezie.

15. Ochii își păstrează aceeași dimensiune pe tot parcursul vieții.

16. Irisul are peste 200 de caracteristici unice la fiecare individ. De aici și sistemele de recunoaștere bazate pe scanarea irisului.

17. Un om clipește în medie de 12 ori pe minut. Cred că ai clipit și când ai citit asta”, a scris medicul Vasi Rădulescu pe contul său de Facebook.

Recent Posts

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

29 de minute ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

59 de minute ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

o oră ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

2 ore ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

2 ore ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

3 ore ago

Citeste si: