Sari la conținut

Obligați să se vaccineze. Mai mulți români au primit înștiințare. Amenzi usturătoare pentru refuz

vaccin
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
vaccin antigripal

Obligați să se vaccineze. Românii din Austria au primit o scrisoare oficială despre obligativitatea vaccinării. Oamenii sunt îndemnați să se vaccineze dacă vor să se întoarcă la viața obișnuită.

Cine nu se vaccinează este amenințat cu sancțiuni. Amenda este de 600 de euro și nu se aplică doar o singură dată.

Amenzi de câte 600 de euro din 3 în 3 luni

„Pentru protejarea populației, Guvernul Federal Austriac a decis să instituie obligativitatea vaccinării împotriva Covid. Toate prsoanele cu domiciliu în Austria, care au peste 18 ani, și nu sunt exceptate de la vaccinare din motive medicale, sunt obligate prin lege să se vaccineze. Persoanele cărora nu le-a fost administrat încă vaccinul vor fi informate periodic în privința necesității de a se vaccina prin intermediul unei înștiințări. Cei care nu își îndeplinesc obligația de vaccinare vor suporta sancțiuni administrative în viitor.”, se precizează în scrisoare.

Ruxandra Drăgan, o româncă stabilită în Austria, a vorbit la Antena 3 despre această măsură:

„Începând cu mijlocul lui martie populația va fi verificată în mod regulat, în special cei nevaccinați vor primi înștiințări. Sancțiunile vor fi de 600 de euro din trei în trei luni, până la maxim 3.600 de euro pe an. Dacă persoanele se vor vaccina în decurs de două săptămâni sancțiunea va fi retrasă. Începând cu 5 martie persoanele nevaccinate vor putea merge în restaurantele și magazinele cu produse neesențiale. Este o măsură luată la nivel federal, dar fiecare provincie poate să aibă măsuri mai dure.”, a explicat Ruxandra Drăgan.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel