Din cuprinsul articolului
Din cauza acestui obiect, multe persoane se aleg cu probleme de sănătate și stări neplăcute, iar experţii în fengshui spun că ar putea să aducă ghinion.
Amenajarea dormitorului este un pas cheie, dat fiind faptul că e un spațiu dedicat odihnei. Astfel, este important de știut ce obiecte nu trebuie să ții pe noptieră. De obicei, pe noptierele din dormitor se află obiecte care creează o imagine de ansamblu armonioasă.
Deexemplu, o lumânare parfumată este folosită atât pentru design, cât și pentru mirosul ei plăcut. Doar că puțină lume știe că aceste accesorii care ne înfrumusețează casa sunt foarte periculoase.
Medicii ne recomandă să nu punem lumânări parfumate pe noptiera din dormitor, deoarece, în timpul arderii, emană substanțe periculoase pentru organism. Atunci când sunt aprinse, lumânările degajă în aer particule și compuși organici volatili, cum ar fi formaldehida și benzenol, care, la temperatura camerei, iau forma vaporilor.
Compușii organici din lumânările parfumate provin, de regulă, de la tipul de ceară utilizat, dar și de la parfumurile care dau mirosul lumânării. Una dintre cele mai periculoase sortimente de ceară este parafină, care eliberează mai mulți compuși organici volatili decât orice alt tip de ceară!
Persoanele care au astfel de lumânări din ceară de parafină în dormitor trebuie să știe că nivelul de substanțe chimice potential dăunătoare este scăzut. Dar ca să nu reprezinte niciun pericol pentru sănătate, ele trebuie amplasate și aprinse în locuri bine ventilate, potrivit Romania TV.
Totodată, lumânările parfumate nu sunt indicate persoanelor care suferă de astm, alergii sau alte afecțiuni respiratorii. În cazul lor, acestea agravează afecțiunile și declanșează simptome noi.
Cu toate că nivelul substanțelor chimice nu este ridicat, oamenii sensibili pot să simtă imediat prezența lor în aer. În cele mai multe cazuri, acestea reacționează prin iritații ale sinusurilor sau strănut. Totuși, dacă vrei să ai lumânări parfumate în casă, optează pentru cele fabricate din ceară de albine sau din soia. Ori te poți orienta și către lumânările cu fitil de lemn sau de bumbac în locul celor din metal.
Horoscopul zilei de luni, 18 noiembrie 2024, aduce schimbări importante pentru cei mai mulți nativi…
Acest tip de test este utilizat în evaluarea fizică a fluxului sanguin arterial al mâinilor.…
Pietrele la rinichi, cunoscute si sub denumirile de calculi renali sau litiază renală/urolitiază, sunt mici formaţiuni compuse…
După moartea lui Silviu Prigoană, Adriana Bahmuţeanu a cerut emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin care…
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, crede că goana după căutarea în cadru legal a situaţiilor care…
În 2025, anumite semne zodiacale vor fi mai favorizate decât altele, având parte de un…