Sari la conținut

Obiceiurile care îngrașă cel mai tare. Majoritatea obezilor sar peste această masă

Un studiu la care au participat 5000 de oameni din România și Bulgaria a scos la iveală cele mai întâlnite cauze ale obezității. Cel mai frecvent, lipsa obiceiurilor de alimentație constantă este asociată cu acumularea kilogramelor în plus. Lipsa de timp și programul de muncă încărcat sunt principalele cauze care duc la omiterea meselor.

Studiul a fost realizat de Top Forma, o platformă online de consultații în nutriție.

35% dintre persoanele care suferă de obezitate mănâncă doar de două ori pe zi

Dacă, din diverse motive, 35% dintre cei care se confruntă cu obezitatea iau masa de două ori pe zi, 1 din 10 nu ia mai mult de o masă pe zi. Cel mai frecvent, micul dejun iese din calcul, 56% dintre aceștia sărind peste micul dejun.

„Alimentația neregulată, manifestată fie prin omiterea uneia dintre mesele principale ale zilei, fie prin oscilații semnificative ale orelor la care iau masa, duce la tulburări metabolice semnificative. Programul haotic facilitează încetinirea metabolismului și, deci, la acumularea de kilograme în plus”, atenționează Ipokratis Papadimitrakos, specialist în nutriție pe www.proforma.ro.

Produsele de patiserie și dulciurile, principalele tentații cărora nu le rezistă persoanele care se confruntă cu obezitatea

47% dintre persoanele cu greutate excesivă recunosc că nu pot renunța la dulciuri sau la patiserie, în timp ce 25% consumă mâncarea nesănătoasă de tip fast food. Pe de altă parte, doar 15% dintre aceștia consumă mâncare gătită în mult ulei și doar 13% mănâncă junk food.

Alimentația neregulată nu este privită ca fiind un lucru anormal pentru persoanele cu obezitate

Chiar dacă sunt conștienți că obezitatea este o problemă, 72% dintre persoanele care au participat la studiu își evaluează starea de sănătate ca fiind „bună”, 13% descriind-o drept „minunată”. Mai mult, aceștia consideră că e normal să sară peste micul dejun sau peste prânz, pe motiv că nu au timp sau uită să mănânce.

69% dintre persoanele cu probleme de greutate mănâncă în exces

Chiar dacă știu că este foarte important ca mâncarea pe care o consumă să fie sănătoasă și fără calorii, cei mai mulți fac exces. 69% dintre persoanele care suferă de obezitate mănâncă mai mult decât cantitatea optimă de mâncare pe care o recomandă specialistul la fiecare masă.

„Într-adevăr, este foarte important ce mâncăm. Trebuie să avem grijă să nu facem excese, să încercăm să mâncăm cât mai sănătos și variat în același timp. Cu toate acestea, este cel puțin la fel de important ca mesele noastre să fie constante, să nu existe fluctuații considerabile de la o zi la alta. Metabolismul nostru are nevoie de regularitate, astfel încât să funcționeze eficient. De rapiditatea cu care funcționează metabolismul nostru depind fluctuațiile greutății”, continuă Ipokratis Papadimitrakos.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel