Din cuprinsul articolului
Longevitatea organismului este influențată atât de factori genetici, cât și de stilul de viață și obiceiurile personale. Un stil de viață sănătos și echilibrat poate adăuga ani vieții noastre, dacă știm cum să exhilibrăm elementele externe cu nevoile propriului organism. Pe de altă parte, există anumite obiceiuri nesănătoase care îți pot scurta durata de viață și, de asemenea, afectează sănătatea generală. Iată care sunt cele mai dăunătoare!
Stilul de viață influențează în mod direct starea generală de sănătate și, implicit, longevitatea organismului. Un stil de viață sănătos este alcătuit din alimentație, mișcare și odihnă. Dacă cele 3 elemente fundamentale nu sunt în echilibru cu nevoile organismului, acesta poate avea de suferit pe termen lung, ireversibil. Iată anumiți factori care scurtează durata de viață și cum îi poți controla, în favoarea sănătății tale.
Obiceiuri nesănătoase care afectează longevitatea organismului
Ovidiu Bojor, fitoterapeut și academician român, și-a dedicat întreaga viață pentru a învăța oamenii cum să trăiască mai bine și mai mult, alături de natură. Acesta explică, potrivit Antena3, modul în care durata de viață poate fi redusă de anumiți factori.
„În primul rând, invidia. E una dintre cele mai negative. În loc să ne bucurăm de succesul prietenilor, colegilor, apare chestia asta.. de ce e mai deștept decât bine? Invidia roade sufletul la fel ca rugina care roade fierul.
Fuga după bani prin orice mijloace, lipsit de orice scrupule. E al doilea lucru care ne scurtează viața.
Noi ne-am adaptat la stadiul la care suntem, iar acum s-a scurtat acest timp de adaptare la condițiile acutale. Ziua a devenit de 20 de ore, timpul parcă se scurge mult mai rapid. Noi nu avem capacitatea de adaptare într-un timp atât de scurt.
Poluarea. E poluarea exogenă și endogenă. Sunt programe mondiale de prevenire a poluării, dar să nu uităm de responsabilitatea noastră. Poluarea prin alimentație, prin supraalimentație, droguri, alcool în cantități mari. Industria alimentară modernă ne distruge viața. Fiți foarte atenți la această poluare. Nu mai vorbesc de sentimentele urâte.. e o poluare sentimentală”, explică Ovidiu Bojor, potrivit Antena3.
Pentru un organism rezistent și longeviv, este esențial să cunoști care sunt efectele mediului asupra ta. De asemenea, este important să acorzi atenție nevoilor organismului tău și să eviți factorii care ce îi pot afecta integritatea.