Categories: Stil de viaţă

Obiceiuri BANALE care îți pun la pământ IMUNITATEA

Ca să ne ținem departe de viruși, nu e de ajuns să ne spălăm cu religiozitate pe mâini sau să punem mâna la gură atunci când tușim. Câteva lucruri surprinzătoare din rutina noastră zilnică, precum numărul de prieteni sau modul în care ne certăm cu partenerul de viață, își pun amprenta mai mult decât ne-am aștepta asupra sănătății.

Cercetările arată că persoanele singuratice tind să se îmbolnăvească mai des decât cele sociabile. Concret, cei care au cel puțin șase prieteni au o imunitate de patru ori mai puternică decât cei cu puțini amici.

Oamenii care merg la culcare abia după miezul noții își distrug imunitatea cu mâna lor. Oamenii de știință de la Universitatea din Chicago au realizat un experiment în urma căruia au descoperit că bărbații care au dormit numai patru ore pe noapte, timp de o săptămână, au produs jumătate din cantitatea de anticorpi destinați să lupte cu o eventuală gripă.

Soții care nu se exteriorizează și preferă să-și ascundă sub preș problemele sunt de asemenea vulnerabili în fața virușilor gripali. Cercetătorii americani au observat că atunci când un cuplu are un conflict deschis, tensiunea sanguină și ritmul inimii crește, iar organismul obține aceleași beneficii ca și în cazul exercițiilor fizice. Totuși, este important să existe niște limite. Folosirea sarcasmului și insultele nu fac decât să înrăutățească starea de sănătate.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

10 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

10 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

11 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

11 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

11 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

12 ore ago

Citeste si: