Sari la conținut

Ziua Europeană de luptă împotriva obezității. Pandemia de coronavirus arată clar cât de expuse sunt persoanele obeze la boli și complicații

Obezitatea este asociată cu un nivel crescut al morbidității și mortalității,  precum și cu scăderea speranței de viață. Astăzi, 22 mai, este Ziua Europeană de luptă împotriva obezității, o boală care afectează tot mai mulți oameni, inclusiv tineri în întreaga lume.

România nu face excepție, iar numărul celor care suferă de obezitate crește de la un an la altul, potrivit datelor Ministerului Sănătății. Mai mult, pandemia de coronavirus arată vulnerabilitatea acestor persoane. Vești îngrijorătoare vin și din Sălaj, unde tot mai mulți tineri, inclusiv minori suferă de obezitate care cauzează și alte boli deosebit de grave, potrivit Rador.ro.

Obezitatea a devenit și mai periculoasă în Europa, pentru că efectuează tot mai mulți tineri, spun reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății, fiind una dintre cele mai mari provocări ale sănătății publice din secolul XXI.

Prevalența sa s-a triplat în multe țări din regiunea europeană din anii ’80, iar numărul persoanelor afectate continuă să crească într-un ritm alarmant. În plus față de provocarea diferitelor dizabilități fizice și a problemelor psihologice, excesul de greutate crește drastic riscul unei persoane de a dezvolta o serie de boli netransmisibile, inclusiv boli cardiovasculare, cancer și diabet zaharat.

În regiunea europeană, 1 din 3 copii de 11 ani este obez, se arată într-o informare  Direcției de Sănătate Publică Sălaj. Numărul persoanelor cu obezitate crește și în România, iar Sălajul nu face excepție. De vină – cred medicii de familie din Zalău – este în primul rând alimentația incorectă și stilul de viață sedentar.

Obezitatea nu este doar o problemă estetică, ci un important factor de risc pentru cele mai grave boli din lume.

Conform OMS, în anul 2005 aproximativ 1.6 miliarde de persoane erau supraponderale (IMC peste 25 kg/mp) și cel puțin 400 milioane erau obeze (IMC peste 30 kg/mp), iar in 2015 cifrele au crescut la 2.3 miliarde de persoane supraponderale, respectiv 700 milioane obeze.

Obezitatea este un factor de risc independent pentru afecțiunile cardiovasculare, riscul apariției acestora fiind documentat și la copii obezi.

Obezitatea este asociată cu un nivel crescut al morbidității și mortalității,  precum și cu scăderea speranței de viață.

Pe lângă alterarea profilului metabolic, se produce o varietate de adaptări/ alterări în structura și funcția cardiacă odată cu acumularea în exces a  țesutului adipos, chiar și în absența comorbidităților.

Astfel, obezitate poate afecta cordul prin influențarea factorilor de risc precum dislipidemia, hipertensiunea, intoleranta la glucoză, markerii inflamatori, apneea obstructive de somn/ hipoventilația, statusul protrombotic, pe lângă mecanismele nerecunoscute încă.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel