Din cuprinsul articolului
Relaxarea restricțiilor atât de așteptată nu va fi prea relaxantă, cel puțin, în primă fază.
Ministrul sănătății, Nelu Tătaru, a explicat, marți la Sinteza zilei, în ce condiții vor putea să meargă românii după 15 mai la mare sau la munte, potrivit Antena3.ro.
„Ieșirea din localitate va fi făcută doar pe un motiv foarte bine întemeiat: să-ți vizitezi o rudă bolnavă, să mergi cu un copil la un doctor, să ieși chiar și într-un sport individual, să mergi la un pescuit, să vizitezi o proprietate pe care o ai într-o altă localitate.
Dacă ai o proprietate la mare, poți să mergi la mare. Plajele nu vor fi deschise – nu ai terase, nu ai nimic. Dacă ai o proprietate la munte poți merge”, a spus Nelu Tătaru.
„Am înțeles că este o răbdare ajunsă la limită, am înțeles că suntem totuși pe un trend descendent al acestei curbe și am înțeles că lumea a trecut printr-un moment care trebuie gestionat foarte bine.
Este un prim moment pe care eu îl consider mai important decât gestionarea sărbătorilor pascale. Este un moment în care lăsând libertatea de a ieși în oraș, în localitate, lăsând sporturilor individuale, lăsând libertatea de a merge la un salon de îngrijire corporală sau un stomatolog – unde suntem totuși într-o specialitate unde avem o aerosolorizare importantă, o răspândire importantă – dar, conștientizând anumite măsuri, suntem într-o primă etapă unde intrăm într-un normal.
Asta va avea loc gradual și progresiv. Se va face cu o monitorizare a celor 14 zile, după cum recomandă și OMS”, a subliniat Tătaru.
Potrivit acestuia, după fiecare intervel de două săptămâni de monitorizare, ar putea apărea noi măsuri de rexalare.
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…