Oamenii de ştiinţă din Australia admit că au descoperit un leac pentru alergiile la alune, crustacee şi alte alimente care provoacă frecvent alergii în rândul oamenilor. Cercetătorii spun că au reuşit să oprească o reacţie alergică în testele pe şoareci de laborator folosind o genă menită să desensibilizeze sistemul imunitar. Specialiştii afirmă că acest tip de tratament ar putea fi folosit şi pentru tratarea astmului, potrivit The Independent.
Comentând această descoperire a australienilor, un expert britanic a amintit că astfel de reuşite au fost consemnate şi în trecut, însă nu s-a ajuns niciodată la testarea unui astfel de tratament pe oameni. Totuşi, spune el, este foarte probabil ca această nouă încercare să conducă la o premieră a testării unor astfel de tratamente pe persoanele alergice.
Cu toate că afirmaţiile australienilor au stârnit multe comentarii sceptice, specialiştii în astm s-au declarat încântaţi de descoperirea lor şi au catalogat-o drept un „pas înainte”.
Alergiile apar atunci când sistemul imunitar reacţionează peste măsură pentru a se apăra împotriva a ceva care, în mod normal, face rău. Cercetătorii australieni au explicat că în cadrul testului lor au folosit tehnici genetice care să oprească reacţia sistemului imunitar pe şoareci de laborator alergici la proteinele din albuşul de ou.
„Ceea ce facem noi este să stopăm boala care cauzează aceste simptome. Acest lucru poate revoluţiona tratamentul alergiilor severe. Înseamnă că boala poate fi oprită încă dinainte de a se declanşa”, a explicat profesorul Ray Steptoe, unul dintre specialiştii care au lucrat la acest studiu.
Dacă reuşita lor se va dovedi eficientă şi în cazul oamenilor, noul tratament ar putea înseamna şansa la o viaţă normală pentru persoanele cu alergii severe. Tratamentul ar urma să fie făcut o singură dată, iar persoana să fie protejată de reacţiile alergice pentru tot restul vieţii.