Oamenii de știință au dat verdictul: Acesta este cel mai bun ceai pentru glanda tiroidă

Un grup de oameni de știință din Grecia a descoperit că un anume tip de ceai pe bază de plante reduce cu 80% riscul de a dezvolta boli tiroidiene maligne și alte patologii ale acestui organ.

Potrivit studiului publicat în revista „European Journal of Public Health”, cercetătorii au analizat obiceiurile alimentare a 526 de persoane, inclusiv persoane diagnosticate cu cancer tiroidian, cu tumori benigne și persoane complet sănătoase.

La evaluarea rezultatelor, oamenii de știință au constatat că, cu cât în alimentația oamenilor este prezent mai mult ceai din această plantă aromatică, cu atât scade riscul de a dezvolta patologii ale glandei.

Astfel, persoanele care au consumat ceai de muşeţel de 2-6 ori pe săptămână au avut un risc cu 70% mai mic de a dezvolta boli ale tiroidei, comparativ cu cele care nu aveau un astfel de obicei alimentar.

Oamenii de știință au calculat, de asemenea, că 30 de ani de consum regulat al acestei băuturi din plante reduce cu aproape 80% riscul de a face cancer la glanda tiroidă.

Efect protector anti-tumoral

Același efect protector anti-tumoral a fost constatat și în cazul consumului de ceaiul de salvie și de o infuzie dintr-un amestec de ierburi de munte.

Oamenii de știință explică acest efect miraculos prin prezența unor substanțe specifice – flavonoide și polifenoli – în compoziția acestor ierburi. Acestea au un puternic efect antioxidant și antiinflamator, care protejează glanda tiroidă de diverse efecte nocive.

„Aș recomanda tuturor să bea în fiecare zi băutura aromată din iarba de chihlimbar”, spune nutriționistul rus Dr. Marina Sorokina. Potrivit acesteia, această băutură este mult mai gustoasă decât ceaiul negru obișnuit. În același timp, nu conține cofeină, care este dăunătoare pentru inimă și vasele de sânge, scrie actualno.com.

Pottrivit medicului, muşeţelul este o plantă medicinală cu proprietăţi analgezice pi antiinflamatoare, antiseptice şi cicatrizante. De asemenea, are proprietăţi antihistaminice, tonice şi imunostimulatoare. Printre beneficiile sale medicale se numără:

  • reduce probabilitatea de a dezvolta patologii cardiovasculare
  • accelerează recuperarea după boală
  • ajută la reducerea inflamațiilor
  • întărește sistemul imunitar
  • reduce riscul de a dezvolta cancer
  • întărește oasele
  • îmbunătățește somnul

Rolul flavonoidului “apigenina”

Este probabil ca flavonoizii prezenți în mod natural, cum este cazul apigeninei, să fie responsabili de unele dintre efectele anticancerigene ale mușețelului. S-a descoperit astfel că apigenina, care se găsește în mușețel, țelină, pătrunjel, fructe și alte legume și condimente, a redus riscul de apariţie a cancerului și a redus tumorile canceroase în studiile efectuate pe animale.

Vasele de sânge care alimentează tumorile canceroase s-au redus și au restrâns fluxul de nutrienți către celulele tumorale, împiedicând astfel consumul de nutrienți necesari pentru a se dezvolta.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, apigenina se unește cu aproximativ 160 de proteine din corpul uman, ceea ce sugerează că aceasta are efecte profunde asupra sănătății (spre deosebire de medicamentele de sinteză, care în mod normal au doar un obiectiv specific).

Mușețelul este utilizat în mod tipic sub formă de infuzie, macerat, extract lichid sau ulei esențial obținute din florile acestei plante.

Recent Posts

Chiftele mănăstirești de post! Ingredient secret folosit de călugării de pe Muntele Athos

Chiftele mănăstirești, rețetă de post. Vă prezentăm o rețetă de chiftele mănăstirești de post absolut…

7 ore ago

Anunț oficial. Când se vor livra pensiile în Decembrie! Sunt mari probleme cu banii

Mare atenție, pensionari, deoarece ministrul Muncii a comunicat data la care urmează să fie virate…

8 ore ago

Medic: Anunț pentru cei care au această grupă de sânge

Medic: Anunț pentru cei care au această grupă de sânge. Cercetătorii au remarcat o asociere…

8 ore ago

Prințul Harry și Meghan Markle, în pragul divorțului? Cutremur la Casa Regală!

Cuplul Harry-Meghan Markle, în pragul divorțului? Se vorbește tot mai mult despre un posibil divorț…

9 ore ago

Horoscop Cristina Demetrescu 18-24 noiembrie 2024. Leu: Puteți fi provocat la dueluri și conflicte

Horoscop săptămânal cu astrologul Cristina Demetrescu pentru săptămâna 18-24 noiembrie 2024. Leii pot fi provocați…

9 ore ago

Simptome care ar trebui să te trimită direct la spital – chiar dacă ești tânăr! Pot anunța un cancer agresiv

Manifestarea a doar unuia dintre cele patru semne de alarmă timpurie ale cancerului de colon…

9 ore ago

Citeste si: