Sari la conținut

O vitamină arhicunoscută ar putea ameliora simptomele demenței

O doză zilnică de vitamina E ar putea ajuta persoanele care suferă de demenţă să se descurce singure în efectuarea sarcinilor zilnice, se arată într-un nou studiu realizat de oamenii de ştiinţă americani.

Studiul, publicat în jurnalul JAMA, arată că persoanele care suferă de o formă uşoară sau moderată a maladiei Alzheimer şi consumă doze mari de vitamina E prezintă un ritm mai lent de declin cognitiv. Aceştia sunt capabili să se ocupe de sarcinile zilnice pentru o perioadă mai lungă de timp şi au mai puţină nevoie de ajutor, spun cercetătorii americani.

Totuşi, Societatea Alzheimer a menţionat că doza de vitamina E administrată este foarte mare şi ar putea avea efecte negative.

Pentru realizarea acestui studiu, 613 persoane care sufereau de o formă uşoară sau moderată a maladiei Alzheimer fie au primit o doză zilnică de vitamina E, fie au urmat un tratament contra demenţei cunoscut ca memantină, o combinaţie de vitamina E şi memantină sau au primit placebo.

Astfel, pe o perioadă de doi ani au fost urmărite schimbările care au avut loc în rândul persoanelor care suferă de demenţă, în ceea ce priveşte efectuarea de sarcini zilnice, cum ar fi să se spele sau să se îmbrace.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că participanţii care au primit vitamina E au înregistrat un declin cognitiv mai lent faţă de cei care au primit placebo, cu o rată anuală a declinului mai mică cu 19%. De asemenea, persoanele care au luat vitamina E, cunoscută şi ca alfa tocoferol, au avut mai puţin nevoie de ajutor din partea familiei sau a prietenilor.

„Aceste descoperiri sugerează că alfa tocoferolul este benefic în formele uşoare şi moderate ale maladiei Alezheimer prin încetinirea declinului funcţional şi reducerea sarcinii însoţitorului” a spus Maurice Dysken, de la Minneapolis VA Health Care System.

Comentând pe marginea studiului, Doug Brown, director de cercetare şi dezvoltare la Societatea Alzheimer, a precizat că tratamentele care pot ajuta persoanele care suferă de demenţă să îndeplinească sarcinile zilnice reprezintă cheia pentru ca cei care suferă de această maladie să trăiască cât mai mult cu putinţă. Dar, a adăugat acesta, este nevoie de mai multe cercetări pentru a afla dacă vitamina E aduce beneficii reale persoanelor care suferă de demenţă şi dacă este bine să consume o doză atât de mare în mod frecvent.

„Este extrem de important ca oamenii să ceară sfatul medicilor înainte de a lua suplimente. În acest caz, doza de vitamina E luată de participanţi a fost mult prea mare faţă de doza zilnică recomandată şi a fost la un nivel care ar putea fi dăunător pentru unii”, a declarat Brown.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel