Sari la conținut

O tânără a murit de la o înțepătură de țânțar. Cum a fost posibil așa ceva. Medic: ”Nu am mai văzut niciodată un caz ca acesta”

Din cuprinsul articolului

A murit de la o înțepătură de țânțar. O tânără britanică, viitor pilot de avion, și-a pierdut viața după ce a fost mușcată de un țânțar, în Belgia. 

Oriana Pepper a fost înțepată de un țânțar în timp ce se afla în Anvers, Belgia, în iulie 2021 și a dezvoltat o infecție care a migrat la creier, potrivit BBC. Tânăra în vârstă de 21 de ani a mers la urgențe după ce a observat că mușcătura din apropierea ochiului drept era umflată și infectată, potrivit unei anchete judiciare.

Femeii i s-au prescris antibiotice și a fost trimisă acasă. Cu toate acestea, a fost dusă de urgență înapoi la spital, două zile mai târziu, de către iubitul ei, după ce a leșinat. Oriana a murit pe 12 iulie 2021 – la cinci zile după ce a fost înțepată de țânțar. Cauza morții a fost embolia septică la nivelul creierului.

Caz fără precedent

Nigel Parsley, medicul legist senior la spitalul unde a ajuns tânăra, a explicat în anchetă că femeia a murit „ca urmare a unei infecții grave cauzate de o mușcătură de insectă pe frunte”.

„Nu am mai văzut niciodată un caz ca acesta. E o tragedie! ”, a spus Parseley.

Potrivit BBC OrianaPepper promovase, cu ușurință, examenele teoretice pe EasyJet și apoi a plecat în Belgia pentru a începe formarea continuă, ca să devină pilot de avion. Iubitul ei, James, a spus că amândoi au fost înțepați de țânțari, de mai multe ori, de la sosirea în Belgia în mai, dar localnicii le-au spus că este „normal pentru zonă și perioada anului”.

Tatăl lui Pepper, Tristan, a spus că fiicei lui îi plăcea să zboare cu el și cu fratele ei, care era și pilot comercial stagiar.

„A întâlnit pe cineva care o iubea, se pregătea să devină pilot comercial și își urma visele”, a spus el în timpul audierii.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel