Vaccinarea femeilor cu o singură doză de vaccin împotriva virusului papiloma uman (HPV), care se face vinovat de apariţia a 70% din totalul cazurilor de cancer de col uterin, ar putea fi suficientă pentru producerea unei imunităţi durabile, potrivit unui studio.
„Am constatat că nivelurile de anticorpi pentru cele două tipuri de HPV 16 şi 18 la femeile vaccinate cu o singură doză rămâneau stabile la patru ani după vaccinare”, a explicat medicul Mahboobeh Safaeian, cercetător la National Cancer Institute (NCI) din Bathesda din statul Maryland, principalul autor al studiului.
„Aceste rezultate pun sub semnul întrebării recomandările actuale, potrivit cărora vaccinul anti-HPV necesită mai multe doze pentru a genera un răspuns imunitar durabil”, a subliniat acelaşi medic, al cărui studiu a fost publicat în revista Cancer Prevention Research.
După părerea sa, „această descoperire este promiţătoare pentru a implementa campanii de vaccinare simplificate şi mai puţin costisitoare care au şanse mai mari de a fi desfăşurate pe plan mondial, în special în ţările în curs de dezvoltare, în care se înregistrează 85% din totalul cazurilor de cancer de col uterin, una dintre principalele cauze de mortalitate din lume”.
Studiul are la bază rezultatele unui test clinic francez finanţat de NCI pentru a testa eficienţa vaccinului Cervatrix realizat de compania britanică GlaxoSmithKline, pe femei din Costa Rica.
Aproximativ 20% dintre participante au primit, involuntar, doar o doză de vaccin din cele trei doze recomandate, explică autorii studiului.
Ei au analizat reacţia imunitară măsurând nivelurile de anticorpi ai virusului prelevate din eşantioane sangvine de la 78, 192 şi 120 de femei care au primit una, două, respectiv trei doze de vaccin.
Apoi, medicii au comparat rezultatele cu cele provenind de la 113 femei nevaccinate.
Oamenii de ştiinţă au constatat că toate femeile din cele trei grupuri prezentau anticopri pentru HPV 16 şi 18 în sângele lor timp de patru ani.
Concentraţiile de anticorpi erau comparabile la cele care au primit două doze la un interval de şase luni cu femeile care au primit toate cele trei doze recomandate.
Autorii au descoperit, totodată, că nivelurile de anticorpi erau mai mici la femeile cu o doză, în raport cu cele cu două sau trei doze, însă reacţia lor imunitară era durabilă.
Concentraţia de anticorpi la femeile cu una şi două doze de vaccin erau cu 5-24 de ori mai mari decât la femeile care nu au fost niciodată vaccinate, dar care au fost anterior infectate cu HPV, un virus care se transmite pe cale sexuală.
Acest vaccin este oferit fetelor, adolescentelor şi femeilor cu vârste cuprinse în intervalul 9-25 ani.