Categories: Ştiri sănătate

O şansă pentru cuplurile infertile. Peste 500 de cupluri vor primi vouchere pentru FIV

Peste 500 de cupluri vor primi vouchere pentru efectuarea procedurii de fertilizare in vitro, în cadrul Programului FIV – „O şansă pentru cuplurile infertile”, iar alte aproape 100 de dosare înscrise în program vor fi analizate în perioada următoare.

Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, peste jumătate din voucherele pentru cuplurile infertile înscrise în programul FIV au fost acordate.

În două luni şi jumătate, 510 cupluri au obţinut aprobarea pentru a primi vouchere pentru efectuarea procedurii de fertilizare in vitro, alte aproape 100 de dosare vor fi analizate în perioada următoare, iar patru au fost respinse, menţionează sursa citată.

Sprijinul financiar acordat de Primăria Capitalei pentru cuplurile infertile este de circa 3.000 euro, pentru efectuarea procedurii de fertilizare în vitro.

1.000 de cupluri din Bucureşti – care au indicaţie medicală pentru FIV, iar vârsta partenerei este între 24 şi 45 de ani – pot obţine acest ajutor financiar.

Condiţiile pentru a beneficia de acest sprijin sunt incluse în regulamentul postat pe site-ul ASSMB, la secţiunea Proiect FIV sau direct pe www.fiv.assmb.ro.

Banii se acordă sub formă de vouchere, în două etape: 4.600 de lei pentru medicamente şi 9.200 de lei pentru procedurile medicale.

Proiectul „O şansă pentru cuplurile infertile” se derulează în farmaciile şi în unităţile sanitare specializate în FIV, care, conform regulamentului, au îndeplinit criteriile de eligibilitate. Lista acestora este afişată pe site-ul www.assmb.ro. 172 de farmacii şi 8 clinici au întrunit criteriile de eligibilitate pentru a fi admise în proiect.

Programul, derulat de Primăria Capitalei prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, a început pe 14 iunie şi se va încheia în decembrie 2019.

Recent Posts

Anunțul momentului făcut de Ion Țiriac: se va construi CEL MAI MARE SPITAL de psihiatrie pediatrică din țară! Află cum poți contribui și tu!

Ion Țiriac s-a angajat într-un proiect caritabil ambițios alături de Fundația Metropolis, care vizează construirea…

10 minute ago

Se pregăteşte în laboratoare noul tratament miraculos pentru obezitate

Novo Nordisk, compania daneză care a revoluționat deja piața cu medicamentele Ozempic și Wegovy, se…

30 de minute ago

APMGR: Paracetamolul și Metforminul riscă să fie retrase de pe piață. Directiva UE privind tratarea apelor reziduale ar putea duce la dispariția unor medicamente esențiale

APMGR. Producătorii de medicamente generice atrag atenția că românii ar putea rămâne fără Paracetamol și…

40 de minute ago

INSP: Peste 400 de cazuri noi de COVID-19 şi şase decese în ultima săptămână

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) anunţă că, în perioada 28 octombrie - 3 noiembrie,…

51 de minute ago

STUDIU. Femeile din Estul Europei muncesc de trei ori mai mult pentru produsele de igienă feminină

Femeile din țările din estul Europei trebuie să muncească în medie de trei ori mai…

o oră ago

Citeste si: