Sari la conținut

O să rămân de tot fără păr! Orice aș face nu funcționează! Dar asta ai încercat?

O să rămân de tot fără păr! Ți se pare cunoscut? Dar asta înseamnă, de fapt, că părul cade într-un mod necontrolat și se rărește vizibil. Când pierdem între 100.000 şi 150.000 de fire de păr pe cap este însă un lucru normal, spun medicii și nu trebuie să ne îngrijorăm.

Desigur, nu stăm să ne numărăm firele de păr care ne cad, însă atunci când podoaba capilară dă semne că nu mai este cum era ar trebui să ne punem întrebări, dar să găsim și răspunsurile potrivite.

Există mai mulți factori care contribuie la deteriorarea părului nostru, cum ar fi vârsta, culoarea podoabei capilare, prezenţa unor afecţiuni, stilul de viaţă, dar și moştenirea genetică.

Altfel spus, unele persoane sunt mai norocoase, în timp ce pentru altele o podoabă capilară foarte frumoasă este un deziderat.

Un aspect sănătos al părului este însă obligatoriu pentru oricare dintre noi și sunt lucruri pe care le putem face pentru a atinge acest obiectiv, dar mai ales lucrurile pe care nu trebuie să le facem.

Există o foarte strânsă legătură între frumusețea părului nostru și proteinele pe care le consumăm. Trebuie, prin urmare, să creștem în propria alimentație aportul de peşte, carne, lactate şi ouă, dar şi de proteine din surse vegetale pentru a avea o podoabă capilară cu aspect sănătos.

Renunțați la părul acoperit și strâns în tot felul de moduri, el are nevoie să fie desfăcut cât mai mult timp. Părul prins în coadă sau coc îți oferă mai multă libertate de mişcare, este adevărat, dar firele de păr se vor subţia, iar întinderea, zi de zi, le va face friabile.


Părul trebuie lăsat să se usuce natural, uscătorul de păr ar trebui să fie excepția și nu regula. Căldura excesivă, este știut, poate slăbi rezistenţa firelor. Acelaşi lucru este valabil şi pentru utilizarea plăcii pentru îndreptarea părului.

Nu ignora semnalele propriului corp, cum ar fi de pildă problemele de la nivelul tiroidei. Hipotiroidismul, în special, este asociat cu rărirea părului. Alte simptome pot fi îngrăşarea şi starea frecventă de oboseală.

Analizele efectuate periodic ar trebui să fie un obicei, pentru că ele te vor ajuta să descoperi din timp nevoile organismului tău care se reflectă, fără îndoială, și la nivelul podoabei capilare. În cazul unor deficienţe părul îşi poate pierde strălucirea şi devine mai rar.

Câteva dintre cele mai importante vitamine pe care părul le iubeşte sunt A, D, B7 (biotină),  B12 şi E.

Verificaţi și nivelul fierului din sânge, pentru că stresul, dieta săracă în nutrienţi şi menstruaţiile abundente pot manifesta o scădere a feritinei, un complex globular proteic care este principalul depozit intracelular de stocare a fierului în splină, măduvă osoasă, muşchii scheletali şi ficat. Nivelul scăzut de fier din organism este una dintre cauzele fragilizării părului şi a răririi firelor.
Analizele de sânge trebuie deci să includă și testul pentru feritină, întrucât nivelurile de feritină pot fi utilizate pentru a măsura indirect și nivelurile de fier din organism.

Un scalp sănătos înseamnă un păr sănătos. Aspectul podoabei capilare este în strânsă legătură cu scalpul, astfel că nu trebuie ignorate vitaminele şi mineralele, dar nici produsele pentru tonifierea pielii capului şi stimularea creşterii şi dezvoltării firelor.

Este importantă fricţionarea scalpului, această practică fiind benefică circulaţiei sangvină de la nivelul scalpului, ceea ce va menţine foliculii de păr sănătoşi.

Balsamul aplicat după fiecare spălare este important pentru că hrănește părul şi ne ajută să îl îngrijim mai ușor.

Există și formule restructurante, ser, spray, loţiuni hidratante, recomandate atunci când aspectul părului impune tratamente care să îmbunătățească mai consistent podoaba capitară. Sfatul unui specialist este întotdeauna bine-venit.

Nu ocoliți nici tratamentele naturiste pentru că ele îți revigorează părul. Sunt recomandate: uleiul de măsline, de ricin, de jojoba, de eucalipt sau de argan – unt de shea, mască din miere şi ou, clătire cu ceai verde, ceai de rădăcină de brusture, de muşeţel, de urzică, de mentă, suc de ceapă şi ghimbir, ori cu infuzie de salvie şi rozmarin.

Vopseaua de păr, fixativul, gelurile, produse pentru coafat trebuie folosite cu măsură, în caz contrar, părul capătă un aspect tern, structura sa fiind afectată.

Și, nu în ultimul rând, apelați la sfatul dermatologului, pentru că există metode de diagnostic și tratament în funcție de structura părului.


Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel