Categories: Ştiri sănătate

O româncă a născut în ambulanţă, iar apoi, dusă la spital, a mai născut o dată. Nu știa că este însărcinată cu GEMENI!

Din cuprinsul articolului

O româncă a născut în ambulanţă, iar apoi, dusă la spital, a mai născut o dată. Nu știa că este însărcinată cu GEMENI, potrivit anunțului făcut de ISU Constanța.

Un apel la 112 anunța Echipajul SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Constanţa-Palas că o femeie însărcinată are dureri şi contracţii. Aceștia au ajuns la locația menționată, au evaluat pacienta şi au decis să o transporte la Spitalul de Urgenţă.

În drum spre spital, copilul a fost nerăbdător, așa că s-a născut în ambulanță, cu ajutorul paramedicilor SMURD.

La scurt timp după ce au lăsat mămica și bebelușul pe mâna medicilor, la Spitalul de Urgență din Constanța, cadrele medicale au fost uluite să descopere că se naște și cel de-al doilea copil, frățiorul micuțului abia născut.

„Naștere… surpriză!

Un început obișnuit….un apel 112, o gravidă și un echipaj de paramedici SMURD.

Când au ajuns la caz, au constatat că nu mai este timp de pierdut și au pornit urgent spre spital. Pe drum, copilul nu a mai avut răbdare. Cu emoție, Ștefan, Nicu, Marian și Cristina au asistat mămica la naștere. În ambulanță.

Pentru noi, rutina nu există!

„Sigur că am avut emoții! Mari! Deși am participat la multe intervenții, nașteri nu am mai prins până acum. Niciodată o misiune nu seamănă cu alta. Pentru noi, rutina nu există!”

După ce au predat mămica și copilul medicilor de la Spitalul de Urgență din Constanța, s-au asigurat că aceștia sunt bine. Când… ce să vezi? Surpriză: a apărut și cel de-al doilea copil! Frățiorul geamăn al pruncului abia născut”, anunţă ISU Constanţa.

„Echipajul SMURD s-a întors fericit la unitate, știind că mama și cei doi copii sunt sănătoși.

Felicitări echipajului SMURD: plt.maj. Ştefan Gărgăianu, plt.maj. Nicolae Romaneţ, plt. Marian Cristian Leca şi voluntarului SMURD Cristina Tudorache – Detașamentul de Pompieri Constanța-Palas!!!”, este mesajul transmis pe Facebook de ISU Constanţa.

Recent Posts

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

24 de minute ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

53 de minute ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

10 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

11 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

11 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

12 ore ago

Citeste si: