Sari la conținut

O nouă tragedie produsă de la un incendiu. De data asta s-a produs în Călimănești

Incendiu-crevedia
Sursă foto: Realitatea.net
Incendiu

O nouă tragedie produsă de la un incendiu, de data asta s-a produs în Călimănești. Deși pensiunea deținea autorizație de securitate la incendiu acest lucru nu a oprit dezastrul.

Pompierii vâlceni au fost solicitați să intervină în această dimineață pentru stingerea incendiului ce se manifesta la mansarda unei pensiuni cu două etaje din centrul stațiunii Călimănești. Au fost alocate forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea și ai Stației de Pompieri Brezoi

O nouă tragedie produsă de la un incendiu s-a soldat și cu victime umane

Incendiul produs s-a soldat, din păcate, cu victime umane nu doar cu pagube materiale. O persoană a murit în incendiul produs în această dimineață la o pensiune din Călimănești. Era angajat al unității și a fost surprins la mansardă.

Totuși, există și o veste bună, dacă putem spune așa! Cei opt turiști cazați în unitate au ieșit singuri din clădire înainte de sosirea pompierilor.

Pompierii au intervenit cu cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de transport personal și victime multiple, o ambulanță SMURD, dar și o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță.

Pentru facilitarea intervenției, s-a luat decizia de a devia traficul de pe DN7, cel care străbate stațiunea, pe centura ocolitoare a Călimăneștiului, dar și pe alte străzi din oraș.

În mansardă se aflau două familii, respectiv patru adulți și patru copii. Acestea s-au autoevacuat până la sosirea pompierilor.

Proprietarul a fost cel care, deși era confuz și foarte agitat, le-a precizat pompierilor că există posibilitatea ca o persoană, respectiv un angajat al pensiunii, să fie prezentă la mansardă.

După acțiunile concomitente de stingere, dar și de căutare ale pompierilor, bărbatul a fost găsit, dar era în stare de inconștiență, cu arsuri minore la nivelul membrelor superioare. Din păcate, la scurt timp de la găsirea acestuia s-a declarat decesul lui.

În același timp, un alt angajat al pensiunii, care venise să ajute la stingerea incendiului, a fost transportat la spital. Acesta prezenta arsuri ușoare la membrele superioare. De asemenea, la spital a fost transportat și proprietarul pensiunii.

În momentul de față, forțele implicate încearcă să identifice cauzele producerii incendiului.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel