Sari la conținut

O nouă meserie în România. Guvernul va angaja „bunici sub acoperire” să stea în azilele groazei

Femeie in varsta
Sursa foto: pixabay.com
Vârstnicii singuri, risc mai mare de AVC

Guvernul va plăti „bunici sub acoperire” care vor sta în azilurile de groază. Obiectivul acestora este de a monitoriza activitatea personalului.

Există, de asemenea, sancțiuni penale și amenzi de până la 100.000 de lei.

Mai mult, niciun serviciu social nu are voie să funcționeze înainte ca specialiștii să fi vizitat locul.

„Bunici sub acoperire”

Această decizie survine la două luni de când condițiile precare din centrele pentru persoanele vârstnice din România au devenit publice. Sunt primele măsuri menite să stopeze tratamentul aplicat beneficiarilor.

Astfel, executivul a modificat durata permisului provizoriu de la 12 luni la trei luni.

La momentul actual sunt în desfășurare o serie de dosare penale prin care sunt cercetați angajați ai căminelor de bătrâni și oficiali ai statului pentru tratamentul inuman aplicat bătrânilor.

România are 2.836 de cămine de bătrâni publice și 2.400 private, scrie Antena 3.

casuta lu min
sursa foto: Antena 3

99 de centre închise

Ca urmare a scandalului, autoritățile au inițiat verificări în toate centrele din țară. Potrivit Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), 99 de cămine au fost până acum închise pentru condiții inadecvate sau pentru că funcționau fără autorizație.

Până în prezent, au fost deschise 47 de dosare penale ca rezultat al verificărilor desfășurate în căminele de îngrijire socială, informează Libertatea.

127 de angajați la negru

Conform surselor, în aceeași perioadă, autoritățile au depistat 127 de persoane care munceau ilegal în azilurile controlate. De asemenea, a fost declanșată o anchetă de fond la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), iar Dantes Bratu, șeful instituției, a fost suspendat din funcție.

Directorul executiv al AJPIS Bacău a demisionat și el din conducerea ANPIS. Conform unor surse, este luată în calcul și o reorganizare a Inspecției Sociale. Declanșarea scandalului legat de modul în care erau ținuți bătrânii a fost provocat după ce, la începutul acestui an, în presă au fost publicate mai multe anchete ale Centrului de Investigații Media și Buletin de București.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel