Sari la conținut

O nouă majorare a pensiilor de pe 1 ianurie 2025

pensie
Sursă foto: Media Flux
Daniel Baciu, despre o nouă creștere a pensiei

Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii, a anunțat că pensiile din România vor fi majorate din nou, aducând beneficii pentru majoritatea pensionarilor. După recalcularea sistemului de pensii, peste 80% dintre pensionari vor beneficia de creșteri, acestea urmând să fie aplicate începând cu luna septembrie.

În plus, Baciu a confirmat că o altă creștere este programată pentru luna ianuarie 2025. Aceasta se va baza pe o formulă de calcul bine definită, ținând cont de indicatori economici precum inflația și jumătate din creșterea salariului mediu.

Modificările pensiilor de la 1 ianuarie 2025

Conform lui Daniel Baciu, ajustările programate pentru ianuarie vor avea la bază factori economici clar definiți, precum rata inflației și 50% din creșterea salariului mediu pe economie. Baciu a subliniat că una dintre marile probleme ale sistemului public de pensii din România era legată de faptul că pensiile erau stabilite pe baza unor perioade de contribuție inegale, ceea ce ducea la discrepanțe. Obiectivul reformei în curs este de a uniformiza pensiile, astfel încât pentru contribuții egale să existe pensii egale. Baciu a descris acest proces drept „cea mai importantă reformă a statului român din ultimele cinci decenii”, subliniind că recalcularea pensiilor este rezultatul muncii intense din ultimii trei ani.

Asigurări privind valoarea pensiilor recalculare

Simona Bucura-Oprescu, Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, a oferit asigurări că nicio pensie nu va scădea în urma procesului de recalculare. Pensionarii care, în urma noilor calcule, ar putea observa o valoare mai mică în deciziile de pensie, vor fi protejați de o regulă clară: nimeni nu va primi mai puțini bani decât în prezent. Ministerul Muncii și Casa Națională de Pensii au garantat că pensia minimă va rămâne cel puțin la nivelul lunii august, iar pensionarii vor beneficia întotdeauna de cea mai favorabilă valoare, chiar și după recalculare.

„Oricare ar fi rezultatul recalculării, pensionarii vor primi cel puțin valoarea actuală a pensiei. Legea Pensiilor prevede clar că nicio pensie nu va scădea, iar cei afectați vor primi o confirmare oficială din partea autorităților”, a declarat ministrul Bucura-Oprescu.

Confirmarea oficială pentru pensionari

Ministrul a subliniat că toți pensionarii vor primi o confirmare oficială în perioada următoare, care va detalia faptul că, indiferent de rezultatele recalculării, pensiile nu vor scădea. „În cazul în care noua decizie de pensie va afișa o valoare mai mică decât cea primită în luna august, suma actuală va fi păstrată. Cuponul de pensie aferent lunii septembrie va servi drept confirmare clară a acestui lucru”, a precizat ministrul.

Simona Bucura-Oprescu a mai explicat că există două categorii de pensionari care ar putea observa pensii recalculare mai mici, dar nici aceștia nu vor suferi pierderi financiare. În primul rând, beneficiarii indemnizației sociale pentru pensionari, care primesc suma minimă garantată de 1.281 lei, nu vor vedea o scădere a acestei indemnizații, chiar dacă recalcularea indică o valoare mai mică.

În al doilea rând, pensionarii care au beneficiat de avantaje istorice, adică au primit pensii mai mari decât colegii cu contribuții similare, nu vor pierde aceste avantaje. Deși pensiile lor nu vor crește în acest moment, nici nu vor scădea. Ministrul a subliniat că scopul acestui proces este de a elimina inechitățile din sistemul public de pensii, asigurând o uniformizare bazată pe contribuțiile reale ale fiecărei persoane.

„Astfel, ne asigurăm că toate pensiile din sistemul public sunt calculate pe baza aceleași formule, eliminând discrepanțele care au apărut de-a lungul timpului, în funcție de diversele legi aplicate în momentul ieșirii la pensie”, a concluzionat Simona Bucura-Oprescu.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel