Din cuprinsul articolului
Fără să aibă neapărat legătură cu sezonul care a început, camerele de gardă ale spitalelor de pediatrie au fost asaltate pentru o perioadă de timp cu foarte multe cazuri de îmbolnăviri. Vinovat: norovirusul.
Acest tip de virus este unul care trăiește în materiile fecale ale persoanelor dar și animalelor infectate, fiind foarte contagios. Calea de răspândire este prin alimente sau apă contaminate. Cele mai susceptibile alimente de transmiterea virusului sunt stridiile, zmeura și salata. De altfel orice aliment nespălat corespunzător are capacitatea de a transmite virusul. De asemenea, și ducerea mâinii la gură după ce aceasta a venit în contact cu o suprafață, obiect sau aliment contaminat poate transmite norovirusul. Partea cea mai proastă în privința acestui tip de virus este că e foarte greu de eradicat pentru că rezistă atât la temperaturi ridicate cât și la temperaturi scăzute, adesea chiar și la substanțele dezinfectante.
„Din cei 140 pacienţi cu simptomatologie digestivă, 25 au ajuns la unităţi spitaliceşti, iar un caz – un copil de 5 ani a fost spitalizat, având o evoluţie clinică bună. De asemenea, în cazul unui alt copil s-au recoltat probe biologice, rezultând infectarea acestuia cu Norovirus, care este recunoscut ca fiind responsabil pentru epidemii de acest tip. „Din acest moment, considerăm aceasta ca fiind cauza cea mai probabilă a focarului de boală transmisibilă apărut în oraşul Râşnov”, a precizat DSP Braşov într-un comunicat de presă, scrie Agerpres.
Ce este norovirusul?
”Este, de fapt, gastroenterita, care de cele mai multe ori are cauze infecțioase și să știți că nu e vorba numai de o cauză virală. Poate fi o cauză bacteriană sau parazitară. La copil vorbim și de rotavirus. Este o boală diareică care poate pune probleme la cei care au un sistem imunitar deficitar.
Este boala mâinilor murdare și se transmite ca multe alte boli diareice și, din păcate, la copiii mici și la cei care au boli asociate, poate apărea deshidratarea care să ducă la complicații severe, se transmite ușor. În general, astfel de cazuri erau mai degrabă în America, dar iată că au ajuns și în Europa și în România.
Nu cred că vor fi probleme de acum în colo. Trebuie doar să fim atenți la cum prevenim și să luăm în calcul că putem să avem și această gastroenterită infecțioasă. Trebui să ne protejăm prin regulile de igienă, prin lucrurile pe care le facem în general în bolile infecțioase diareice!”, a povestit infecționistul Adrian Marinescu la Antena 3.