Sari la conținut

O nouă boală îi îngrijorează pe medici. Apar din ce în ce mai multe cazuri și este confundată cu o alergie

O nouă boală îi îngrijorează pe medici. Oamenii de știință au descoperit o nouă boală genetică, ce poate fi confundată cu o alergie severă. Descoperirea a fost făcută de un consorţiu multicentric de cercetători internaţionali și publicată în revista ştiinţifică Journal of Experimental Medicine.

Identificarea bolii şi cauzelor genetice specifice a permis adoptarea unor strategii terapeutice de tratament. Studiul international multicentric a identificat mutaţii genei STAT6, care joacă un rol crucial în diferenţierea unui tip de celule a sistemului.

O nouă boală genetică poate fi confundată cu o alergie severă

Mai exact, profesioniştii de la Bambino Gesu, singurul centru italian care a participat la studiu, s-au ocupat de monitorizarea clinică, de caracterizarea imunologică a unuia dintre cei 16 pacienţi care compuneau grupul de studiu şi de studiile funcţionale, clarificând mecanismul de bază. În acest fel, pacientul care a fost monitorizat încă din primii ani de viaţă a putut primi la vârsta adulta un diagnostic definitiv.

Până în prezent, în întreaga lume sunt cunoscute aproximativ 20 de cazuri. Patologia poate fi încadrată în categoria celor ultra-rare.

Debut precoce şi severitatea manifestărilor alergice 

”Uneori, copiii care prezintă alergii ar putea fi afectaţi de o problemă imunitară congenitală pe bază genetică.- explică profesorul Caterina Cancrini, şeful Unităţii Clinice şi Cercetare Imunodeficienţe Primare aparţinând Unităţii Operaţionale Complexe de Imunologie Clinică şi Vaccinologie a Spitalul Bambino Gesu din Roma – Principalele simptome pot imita o alergie severă, infecţii recurente, dermatită atopică şi astm, până la şoc anafilactic.

Debutul precoce şi severitatea manifestărilor alergice severe, recurente şi rezistente la terapia convenţională trebuie să sugereze întotdeauna o condiţie de imunodeficienţă pe bază genetică”.

Importanţa acestei descoperiri

”Prin înţelegerea mecanismului care stă la baza acestei afecţiuni până acum necunoscute, s-au putut lua în considerare tratamente alternative la pacienţii cu manifestări alergice severe”, explică Cancrini.

În plus, identificarea cauzelor genetice responsabile pentru anumite tablouri clinice, permite stabilirea unui diagnostic precoce, care este esenţial pentru tratarea în timp util a pacientului, prin reducerea drastică a consumului de medicamente cortizonice care în timp, provoacă efecte secundare importante.

Înţelegerea mecanismului care stă la baza fenomenelor de dereglare imună deschide posibilitatea utilizării unor terapii personalizate pentru pacienţii cu forme severe de alergie şi ne permite să tratăm în manieră adecvată chiar şi formele mai puţin grave.

Şi nu în ultimul rând, aceasta descoperire ne-a arătat importanţa colaborării între diferite specializări, care este fundamentală în tratarea unor patologii de genul acesta”, potrivit Rainews, citat de Rador.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel