High-Tech Systems and Software (HTSS) lansează, în premieră pentru domeniul serviciilor medicale din România, aplicația «Clinica Anima». Dezvoltată pentru dispozitivele mobile, aplicația le oferă pacienților posibilitatea să își gestioneze singuri programările și activitățile medicale, în toate clinicile Anima, fără să mai treacă prin filtrul unui call center.
Prin intermediul acestei soluții, programările se pot efectua în mai puțin de un minut, datorită meniului simplu și intuitiv, confirmarea unei programări se face instant, prin intermediul aplicației și prin primirea unei notificări pe e-mail, programul medicilor din toate clinicile este actualizat în timp real, neexistând riscul de suprapunere a programărilor, iar anularea unei programări se poate face în orice moment, la fel de simplu și rapid.
„Suntem foarte mulțumiți de beneficiile aduse de aplicația mobilă «Clinica Anima». Integrarea acesteia cu soluția software DataKlas Medical, furnizată și implementată de compania High-Tech Systems and Software (HTSS) în cadrul clinicilor noastre, a adus un plus funcționalităților existente de consolidare a informațiilor și activităților din clinică prin transmiterea informațiilor în timp real. Pe de o parte am reușit să avem clienți mai mulțumiți, iar pe de altă parte am reușit să reducem costurile de operare cu call center-ul propriu. Aplicația «Clinica Anima» funcționează foarte bine atât pentru pacienți, cât și pentru gestionarea activității clinicii”, a declarat Diculescu Dragoș Stelian, Head of Operations, Anima Speciality Medical Services.
“Clinica Anima” poate fi instalată gratuit atât din Google Play, cât și din Apple Store, iar după crearea unui cont de utilizator va fi perfect funcțională și va putea fi folosită pentru programări.
Mihail Răduță, Product Manager HTSS, a declarat: ”Ne-am dorit să venim cu o soluție în sprijinul pacienților, să le reducem timpul de așteptare, dar și neplăcerile cauzate de programarea printr-un call center clasic. Clinicile obțin decongestionarea traficului în call center-ul actual și pot urmări in mod eficient planificarea serviciilor prestate în domeniul medical. Aplicația poate fi utilizată atât în mediul privat, cât și de stat, avantajele fiind urmărirea centralizată a activității, implementarea regulilor de business, ușurință în generarea și gestionarea unor rapoarte de sinteză, posibilitatea auditării activității angajaților. Această aplicație este una dintre componentele conceptului mobile-Health promovat și dezvoltat de compania noastră.”