Din cuprinsul articolului
O mamă și-a ținut copilul în brațe pentru prima oară, după opt săptămâni de la naștere. „Doctorii nu sunt oameni. Sunt îngeri”
O proaspătă mămică și-a ținut copilul în brațe abia după opt săptămâni de la naștere. Motivul este unul dureros. Ellie Wright, în vârstă de de 20 de ani, se recuperează cu greu după ce s-a infectat cu coronavirus.
Bebelușul a fost adus pe lume cu 10 săptămâni mai devreme, prin operație de cezariană. Medicii au fost nevoiți să recurgă la cezariană după ce Ellie Wright, din Walsall, Marea Britanie, s-a îmbolnăvit de coronavirus.
Tânăra mămică era grav bolnavă în unitatea de îngrijire critică, luptându-se să trăiască. În același timp, fiul său nou-născut, Leo, se afal într-un ventilator. Recuperarea femeii ar putea dura până la doi ani, dar, recent, aceasta a reușit să-și îmbrățișeze fiul pentru prima oară de când l-a născut.
O mamă și-a ținut copilul în brațe pentru prima oară, după opt săptămâni de la naștere
Ellie Wright, de 20 de ani, din Walsall, a avut virusul când era însărcinată în 30 de săptămâni și a trebuit să fie sedată timp de trei săptămâni. Nu a putut avea niciun tratament până nu l-a născut pe fiul său, Leo. Momentan, Ea tânăra mămică încă primește îngrijire într-o secție de la spital, în timp ce Leo se află acasă, cu bunicii săi.
„Am putut să stau în picioare. Iar acum încerc să mă ajut de un cadru pentru a mă putea așeza pe un scaun”, a declrata Ellie Wright, potrivit bbc.com.
Femeia speră să ajungă acasă până la împlinirea a 21 de ani, în luna mai.
„Doctorii nu sunt oameni. Sunt îngeri”
Bunica bebelușului, Michelle Stankevitch, a ținut să-i laude pe doctorii care au avut grijă de fiica și de nepotul său.
„Nu sunt oameni, sunt îngeri. Au avut grijă de Leo și Ellie atât de bine într-un moment atât de rău, cu Covid. Când fata mea era la Terapie Intensivă, i-au făcut părul lui Ellie și i-au vopsit unghiile. Este vorba de acele mici atingeri care înseamnă foarte mult atunci când nu poți fi acolo”, a spus bunica.
Michelle, care a creat și o postare pe Facebook #TeamEllie, a mai spus că speră ca povestea fiicei sale să le amintească oamenilor cât de atenți trebuie să fie pentru a minimiza riscul virusului.
„Familia noastră a făcut totul după reguli și totuși ni s-a întâmplat acest lucru. Există unii care nu iau coronavirusul în serios și chiar au nevoie ”, a mai spus aceasta.