Categories: Ştiri sănătate

O mamă luptă să îşi salveze fetiţa diagnosticată cu paralizie cerebrală. O putem ajuta cu un simplu SMS

Anastasia, minunea familiei Şoimu, s-a născut aproape moartă, din cauză că avea cordonul ombilical înfăşurat în jurul gâtului. Resuscitatea nu s-a efectuat imediat, apoi 20 de minute medicii au luptat să o ţină în viaţă. Lipsa de oxigen i-a afectat grav creierul, în special acei centri care ţin de coordonarea mişcării.
Imediat după aceea, doctorii le-au comunicat părinţilor să se aştepte la ce e mai rău, căci şansele de supravieţuire erau minime. Bebeluşa nu s-a dat însă bătută şi a luptat să fie alături de persoanele care i-au dat viaţă. În primele 3 zile a făcut convulsii care i-au afectat şi mai tare creierul, fiind la reanimare pentru o lună şi 5 zile. După externare, copilul nu plângea, nu urmărea cu privirea, nu sugea, iar până la vârsta de 7 luni a fost hrănită prin sondă.
Deşi a împlinit 2 anişori, Anastasia nu poate sta în funduleţ, nu poate spune ce o doare sau când îi e foame, nu merge şi nu ştie să se joace cu jucăriile. Părinţii nu s-au dat bătuţi, au căutat ajutor în stânga şi în dreapta, iar într-un final a primit un raspuns pozitiv din Turcia, de la Liv Hospital din Istanbul, unde au fost vindecaţi mai mulţi copii cu probleme asemănătoare. Tratamentul constă în transplant cu celule stem, iar doctorii turci au recomandat 4 şedinţe de transfuzie, la o distanţă de 4 luni, intercalate cu şedinţe de kinetoterapie pentru activarea noilor celule.
Cum o putem sprijini pe Natalia Şoimu să-şi salveze fetiţa?
Graţie oamenilor cu suflet mare, s-au strâns banii necesari pentru 2 şedinţe, dar mai este nevoie de aproximativ 15.000 de Euro pentru a-i achita toate costurile medicale. Anastasia a efectuat deja primul transplant cu celule stem, iar la nici 24 de ore, rezultatele nu au încetat să apară: a început să sugă, să ţină jucării în mână şi chiar să zâmbească, spre bucuria mamei, care o însoţeşte la tratament. Anastasia are nevoie de noi acum mai mult ca oricând pentru a finaliza cu bine întreg tratamentul. Donaţiile se pot face prin transmiterea unui SMS de 2 Euro la 8832 cu textul “ANASTASIA”, online pe https://salveazaoinima.ro/campaigns/anastasia-soimu/ sau prin transfer bancar, în conturile Asociaţiei “Salvează o inimă”: RO05BTRL00701205W82870XX (cont în lei), RO28BTRLEUR CRT00W8287001 (cont în Euro), RO68BTRLUSDCRT00W8287001 (cont în dolari).

Recent Posts

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

22 de minute ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

52 de minute ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

o oră ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

2 ore ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

2 ore ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

3 ore ago

Citeste si: