Sari la conținut

O îndrăgită actriță de la Hollywood a pierdut lupta cu cancerul. S-a stins din viață la doar 76 de ani

doliu
sursa foto: arhiva doctorul zilei

Actrița americană Suzanne Somers a murit la vârsta de 76 de ani în urma unei lupte de decenii cu cancerul, a confirmat publicista ei.

„Suzanne a fost înconjurată de soțul ei iubitor, Alan, de fiul ei, Bruce, și de familia ei”, se arată într-o declarație transmisă presei, potrivit BBC..

„Familia s-a adunat pentru a sărbători cea de-a 77-a aniversare a ei pe 16 octombrie. În schimb, ei vor sărbători viața ei extraordinară și doresc să le mulțumească milioanelor de fani și urmăritori care au iubit-o”.

Pe lângă actriță, Somers a fost un autor și un guru de fitness.

Suzanne Somers s-a stins din viață după o luptă dureroasă cu cancerul
Sursă foto: The People

Ea și-a început cariera de actorie la sfârșitul anilor 1960 și începutul anilor 1970 cu mici roluri în emisiuni TV, inclusiv The Love Boat și One Day at a Time, înainte de a obține rolul lui Chrissy Snow în Three’s Company în 1977.

Somers a jucat în serial timp de cinci din cele opt sezoane înainte de a fi concediată în urma unei dispute privind salariul.

După o pauză de la actoria pe ecran, care a inclus o perioadă ca animatoare în Las Vegas, ea a revenit la actoria pe ecran la începutul anilor 1990 – preluând un rol principal în Step by Step, care a durat șapte sezoane.

Ulterior, a fost coprezentatoare la Candid Camera, a avut propriul talk-show, The Suzanne Show, și a participat la Dancing with the Stars.

Forma agresivă de cancer la sân ce a recividat

Somers, care a devenit cunoscută ca Chrissy Snow în popularul serial din anii 1970.

La vârsta de 50 de ani a fost diagnosticată pentru prima dată cu o formă agresivă de cancer de sân și a anunțat pe rețelele de socializare în luna iulie că, după ce a fost în remisie, acesta a revenit.

„Am avut cancer la sân în urmă cu două decenii și, din când în când, reapare și continui să mă lupt cu el”, arăta ea într-o postare pe Instagram la 31 iulie: „Nu este un teritoriu nou pentru mine. Știu cum să-mi pun echipamentul de luptă și sunt o luptătoare”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel