Alexandra Postelnicu
O fetiță de 13 ani din Egipt a murit în timp ce era circumcisă de un medic dintr-un sătuc din nordul capitalei Cairo. Fata a murit din cauza unei scăderi bruște de tensiune provocate de un șoc traumatic.
Circumcizia la femei, cunoscută mai degrabă ca mutilarea organelor genitale femeieşti (FGM), este o practică răspândită mai ales la triburile africane. În Egipt, Etiopia, Sudan sau Djibouti, aproape 100% din femei sunt afectate de aceasta. În celelalte ţări, numai membrii anumitor practică circumcizia la femei, în Nigeria, Mali, Burkina Faso, Senegal, Kenia etc. Această procedură apare însă şi pe peninsula arabă (în Emiratele Arabe Unite, în sudul Jemenului) şi în anumite părţi ale Asiei.
Unele estimări arată că 100 – 157 milioane de fete şi femei din lume sunt circumcise. În fiecare an se mai adaugă alte două milioane. Astfel, în fiecare zi sunt circumcise aproximativ 6000 de fete.
Circumcizia la femei nu este la fel ca cea la bărbaţi. În acest caz organele sexuale femeieşti sunt mult mai afectate decât cele ale bărbatului, lucru care are deseori are efecte devastatoare asupra sănătăţii. De aceea, această practică este numită şi mutilare a organelor genitale femeieşti.
Există mai multe forme de circumcizie la femei:
- sunna „blândă” (sunna = lb. arabă „tradiţie”): tăierea sau îndepărtarea pielii care acoperă clitorisul;
- sunna „modificatoare”: îndepărtarea parţială sau completă a clitorisului;
- clitoridectomie/circumcizie: îndepărtarea parţială sau completă a clitorisului precum şi îndepărtarea parţială sau totală a labiilor interne. Această operaţie lasă uneori ţesuturi cicatrizate foarte mari care pot să acopere vaginul;
- infibulare/circumcizie faraonică: îndepărtarea clitorisului şi a labiilor interne, precum şi a straturilor interioare ale labiilor mari. Ceea ce rămâne din labiile externe este împreunat şi strâns cusut cu intestine de pisică sau fixat cu spini, astfel încât acestea se vindecă nelăsând nici o deschizătură. În rană este introdus mai apoi un tub care formează în piele un orificiu care să permită scurgerea urinii şi a menstruaţiei.
Această intervenţie se face cu ajutorul celor mai diverse intrumente, de la lame de ras, foarfece, cuţite şi până la cioburi de sticlă. De cele mai multe ori nu se foloseşte nici un anestetic şi nici nu se dezinfectează locul, uneori se folosesc remedii naturiste cu efecte cicatrizante. Operaţia este efectuată de moaşe sau femei bătrâne, mai rar de bărbaţi – preoţi sau bărbieri. Vârsta la care se face această operaţie oscilează de regulă între 4 şi 8 ani.
Circumcizia la femei este o tradiţie veche, păstrată încă din timpurile dinaintea apariţiei religiilor monoteiste, răspândită atât printre musulmani, cât şi printre creştini sau adepţi ai animismului.
Motivele care stau la baza acestei practici de mutilare a organelor genitale sunt multiple. De la faptul că ar fi o poruncă lăsată de la Dumnezeu (ea nu apare însă nici în Coran şi nici în Biblie), la faptul că această mutilare ar transforma fetele în femei adevărate, prin această intervenţie fiind îndepărtate „părţile masculine” ale femeii.
În plus, se crede că mutilarea ar diminua poftele sexuale ale femeii, apărându-le astfel de propria sexualitate fără limite.
Adevăratele motive pentru mutilarea organelor sexuale sunt de cele mai multe ori date de însăşi structura patriarhală a societăţilor care practică acest obicei. Mutilarea serveşte ţinerii sub control a sexualităţii femeii şi are rolul de a funcţiona ca o pavăză împotriva pierderii virginităţii, prevenind astfel promiscuitatea.
CITIŢI ŞI:
O fetiță din Egipt a murit în timpul unei proceduri de circumcizie
Consecinţele pe care această practică o are asupra sănătăţii sunt însă extrem de grave.
- şoc traumatic din pricina pierderii unei mari cantităţi de sânge;
- septicemie, tetanos;
- infectare cu hepatită şi HIV, paralizie infantilă;
- probleme cu urinarea, lezare şi infecţii ale căilor urinare şi ale rinichilor;
- infecţii ale trompelor uterine şi ale uterului, sterilitate;
- dureri puternice la menstruaţie;
- dureri la întreţinerea de raporturi sexuale în cazul femeilor infibulate, mai ales după căsătorie sau după naşteri;
- naşteri problematice, care pun în pericol atât viaţa mamei cât şi a copilului, în cazul femeilor infibulate;
- desele îmbolnăviri obligă femeia să rămână mai mult pe lângă casă, ea nu poate să desfăşoare activităţi lucrative regulate, nici să meargă la şcoală;
- reacţiile psihologice se asemeamănă cu şocurile post-traumatice: negare şi dedublare, anxietate, depresii şi dereglări comportamentale. De cele mai multe ori femeile nu vorbesc despre durerile pe care le îndură.
Cum se poate combate practica acestor mutilări?
În multe ţări au fost emise legi speciale care interzic mutilarea organelor genitale femeieşti. În Egipt, Ministrul Sănătăţii a recomandat într-o rezoluţie ca îndepărtarea parţială a clitorisului să fie efectuată de medici specializaţi şi să ia locul intervenţiilor mai extreme. Şi în Sudan şi în Kenia există legi care interzic aceste practici. FGM rămâne însă o parte integrată a societăţii locale. Legile nu pot face altceva decât să trimită aceste obiceiuri în ilegalitate, acestea fiind însă în continuare practicate în underground. Fetiţe au sângerat până la moarte şi nu au fost duse la medic pentru că fuseseră operate ilegal. Iar atunci când legile în acest sens au fost emise de puterile coloniale, au apărut mişcări de protesc deosebit de puternice.
Mutilarea organelor genitale femeieşti a intrat de curând în obiectivul organizaţiilor pentru apărarea drepturilor omului şi a structurilor sanitare. Astăzi, FGM este practicat de refugiaţi şi de imigranţi chiar şi în Occident. În afară de Franţa, nici o altă ţară nu a luat în această privinţă măsuri prea consecvente. FGM este considerată deseori o practică inofensivă. Oamenii pleacă de la accepţiunea liberală conform căreia trebuie să fim toleranţi şi să nu ne amestecăm în practicile şi tradiţiile altor culturi. Bineînţeles pentru că cei din afară este foarte greu de înţeles cum de chiar femeile aleg să se intervină asupra propriilor fiice, chiar dacă acest lucru înseamnă pentru ele că vor creşte – cel puţin în cultura lor – din punctul de vedere al şanselor de viaţă şi de măritiş.
Astăzi există în multe ţări mici proiecte şi iniţiative locale ale femeilor care se declară împotriva mutilării organelor genitale femeieşti şi consecinţelor ei: prin asistenţa medicală oferită, înfiinţarea unor centre de protecţie, prin educarea şi calificarea femeilor precum şi prin crearea unor ocupaţii alternative pentru moaşe, aceste structuri încearcă să prevină această practică. În plus este încurajată şi practicarea unor ritualuri alternative, pentru a veni în întâmpinarea temerii că astfel se poate pierde identitatea culturală a unor anumite popoare.
