Categories: Ştiri sănătate

O femeie de aproape 101 ani, cea mai vârstnică donatoare de organe din lume

Cea mai vârstnică donatoare de organe din lume avea aproape 101 ani. Ficatul unei italience care a murit la vârsta de 100 de ani, 10 luni şi o zi a fost transplantat cu succes unei persoane aflate pe lista de aşteptare a Spitalului Universitar din Pisa.

Femeia a devenit astfel cel mai bătrân donator de organe din lume, informează ziarul italian La Repubblica.
Femeia a fost internată la Florența la începutul lunii noiembrie cu o hemoragie cerebrală care ulterior i-a cauzat moartea.

Donatorii de 100 de ani apar în practica medicală globală

Ficatul decedatei era în stare bună, iar familia femeii și-a dat permisiunea pentru donarea de organe. Ulterior, chirurgii de la Spitalul „San Giovanni di Dio” din Florenţa au transplantat ficatul.

„În prima etapă a fost efectuată o verificare histologică a calității organului, operația a avut succes, pacientul (n.r. – care a primit un transplant de ficat ) este în stare bună”, a declarat Paolo De Simone, directorul Departamentului de Chirurgi și Transplant hepatic al spitalului din Pisa.

Potrivit Centrului Național de Transplant din Italia, donatorii de 100 de ani apar în practica medicală globală, dar există doar câteva cazuri de transplant de țesuturi atât de rare, cum ar fi, de exemplu, corneea ochiului.

Până în prezent, cel mai bătrân donator de organe înregistrat vreodată în Italia a fost o femeie, care a murit în Fabriano în octombrie anul trecut, la vârsta de 97 de ani şi 7 luni.

 

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

3 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

4 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

4 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

5 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

5 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

5 ore ago

Citeste si: